Video VIDEO: Imaginile care arată că urşii nu se tem de petarde. Cortul unui turist din Munţii Bucegi a fost pur şi simplu distrus

  • O ursoaică însoţită de pui a distrus un cort şi lucrurile din acesta.
  • Incidentul s-a produs în Munţii Bucegi, iar imaginile filmate de proprietarul cortului au fost postate pe Facebook.
  • Nimeni nu a fost rănit, dar turistul a rămas fără cort şi alte obiecte.
8025 afișări

În imagini se vede ursul care intră de mai multe ori în cort. Animalul nu este deranjat de un câine care latră şi încearcă să-l îndepărteze.

De asemenea, ursul nu fuge nici atunci când înspre el sunt aruncate mai multe artificii.

Proprietarul cortului filmează întreaga scenă de la depărtare.

„S-a mai dus un cort, s-a mai dus şi un rucsac!”, este concluzia turistului. El a oferit şi explicaţii pe reţeaua de socializare, susţinând că are experienţă şi că a luat mai multe măsuri de siguranţă.

„Mâncarea era departe într-un copac de seara, dar urşii sunt foarte curioşi, au în memorie festinuri din corturi, asa că mereu îşi vor încerca şansa şi la cort! Chiar dacă nu le miroase nimic de papa... Ultima dată aveam şi ditamai focul la 5m de cort şi am păţit acelaşi lucru... Cele mai multe persoane care au comentat întâmplarea văd partea plină a paharului şi îl felicită pe turist pentru că nu a păţit nimic. Alţii au râs de păţania turistului. „Tu unde erai, cine filma de sus, din copac” a întrebat un bărbat.

Pentru a evita astfel de incidente, specialiştii le recomandă turiştilor să ţină departe de zona de campare alimentele, resturile, ambalajele şi recipientele. Trebuie să fie evitat consumul de alimente cu miros puternic, iar locul de campare să fie pe un teren deschis, de preferat într-o zonă amenajată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici