Crește valoarea punctului în ambulatoriu la 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026
„Ambulatoriul nu este o anexă a sistemului de sănătate. Este structura care susține prevenția, diagnosticul precoce și continuitatea îngrijirii medicale. Aici pot fi rezolvate problemele înainte să devină urgențe. Fără un ambulatoriu puternic, spitalele se aglomerează inutil, iar pacienții pierd timp, șanse și încredere”, a scris Rogobete pe Facebook.
Finanțare din economiile la concedii medicale
Finanțarea acestei creșteri vine din măsurile luate pentru reducerea concediilor medicale fictive. Acestea au dus la economii de aproximativ 120 de milioane de lei pe lună.
„Sunt bani care se întorc acolo unde trebuie: în servicii medicale și în îngrijirea pacienților. Am spus atunci și o repet: nu sunt de acord să luăm de la gura bolnavilor pentru a plăti concedii inventate ale unora. Tocmai pentru că am corectat aceste derapaje, astăzi ne permitem să ne ținem de cuvânt și să investim mai mult în sănătatea oamenilor”, a declarat ministrul Sănătății.
Creșterea fusese prorogată în forma inițială
În forma inițială a ordonanței de reglementare a unor măsuri fiscale, această creștere fusese prorogată. Rogobete a revenit la masa discuțiilor „cu date clare, cu impact bugetar calculat și cu o direcție echilibrată”.
„Un sistem eficient se construiește prin susținerea reală a ambulatoriului, nu prin amânări. Rezultatul este concret. Creșterea rămâne, termenul este stabilit, iar ambulatoriul primește predictibilitatea de care are nevoie pentru a funcționa corect”, a mai spus ministrul.
„Dacă vrem să degrevăm spitalele și să tratăm mai devreme și mai eficient, ambulatoriul trebuie pus în centrul sistemului. Asta facem. Cu argumente. Cu responsabilitate. Cu rezultate”, a conchis Alexandru Rogobete.