Crimă în Olt: Un bărbat a fost reținut pentru că și-ar fi omorât concubina

Publicat: 24 11. 2025, 10:43
Mai multe departamente ale Inspectoratului Politiei, precum si unele dintre dotarile si echipamentul specific acestora au fost expuse publicului, in cadrul unor serii de evenimente premergatoare Zilei Politiei Romane, in parcarea unui mall din Bucuresti, miercuri, 19 martie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN via MEDIAFAX FOTO

Potrivit IPJ Olt, polițiștii au fost sesizați duminică dimineața, prin apel la 112, cu privire la faptul că o femeie din comuna Voineasa a fost găsită decedată la domiciliu de către concubinul acesteia.

La fața locului, polițiștii au identificat trupul neînsuflețit al unei femei de 49 de ani, care prezenta urme de violență. Trupul acesteia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În urma cercetărilor făcute de polițiști și procurori s-a stabilit că, pe fondul unui conflict generat de consumul de alcool, în seara zilei de sâmbătă, victima ar fi fost agresată fizic de concubinul acesteia, în vârstă de 45 de ani, cu care locuia.

Bărbatul a fost reținut pentru omor și violență în familie și va fi prezentat Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.