Cum va fi VREMEA săptămâna viitoare. Apar lapoviţa şi ninsoarea
“În Moldova, Dobrogea şi Muntenia va apărea ploaia slabă, iar în cursul nopţii de luni va apărea şi în Oltenia. Vântul va sufla moderat, maximele termice vor fi între 7-8 grade pentru Nordul Moldovei până la 19-20 de grade în Banat. Temperaturile minime vor fi între -1 şi 10 grade. Dimineaţa, în zonele joase, va fi ceaţă”, a declarat Dinu Mărăşoiu, meteorologul de serviciu din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
De marţi vremea se răceşte.
“Se răceşte în special în regiunile extracarpatice unde vor fi condiţii de nebulozitate joasă, iar în spaţii restrânse, ploi slabe. Temperaturile maxime vor fi între 6 şi 8 grade în Moldova şi Dobrogea. (…) Noaptea vor fi ploi slabe în Nordul şi Centrul ţării. (…) La munte, în zonele Carpaţilor orientali noaptea vor fi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă sau ninsoare”, a mai spus reprezentantul ANM.
Meteorologul anunţă că la munte precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă sau chiar ninsoare.
“Miercuri, în jumătatea de Est a ţării vremea se menţine închisă, vor fi ploi slabe. La munte, la altitudini de peste 1.000 de metri, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. În restul teritoriului va fi un cer variabil. Temperaturile maxime vor fi între 6 şi 15 grade, iar minimele nopţii între -2 şi 7 grade”, a mai spus meteorologul.
În Capitală temperaturile vor fi între 10 şi 13 grade Celsius.
“Vor fi răceli uşoare de la o zi la alta şi se ajunge la valori termice normale sau uşor sub cele normale pentru această perioadă. Aceeaşi evoluţie va fi şi la Bucureşti. Dacă mâine (n.r. – luni) mai vorbim despre o temperatură maximă cam de 13 grade, marţi aşteptăm 10 grade, ceea ce ar fi normal pentru această perioadă de an, iar miercuri s-ar putea să mai scadă cu un grad sau două”, a explicat Dinu Mărăşoiu.
Citeşte şi: ATAC în stil terorist la Brăila. Un tânăr a înjunghiat un bărbat, a intrat cu maşina în pietoni şi s-a oprit într-un mall: Zece răniţi | VIDEO cu atacatorul imobilizat de oameni
Citeşte şi: Principesa Margareta, Custodele Coroanei: Fiecare familie a avut o victimă în anii cumpliţi ai Primul Război Mondial
Citeşte şi: Ceaţa a perturbat traficul aerian: Zborurile, reluate la Aeroportul Otopeni după ce mai multe curse au fost oprite/ La Cluj mai multe zboruri au fost redirecţionate sau anulate
Citeşte şi: Firea devoalează planul lui Dragnea: A anunţat într-o şedinţă că va da OUG pentru ca sectoarele Capitalei să devină oraşe
Citeşte şi: ULTIMA ORĂ Cinci curse AERIENE, redirecţionate de la Cluj la Sibiu, din cauza condiţiilor meteo/ Trafic îngreunat pe drumuri din cinci judeţe