Video Darius Vâlcov, la Curtea de Apel Bucureşti unde contestă controlul judiciar: Ştiţi cu toţii care e adevărul/ Avocat: Are contract de muncă în Bucureşti, în mediul privat. Fapta nu e infracţiune

Darius Vâlcov s-a prezentat, vineri dimineaţă, la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a-şi susţine contestaţia faţă de controlul judiciar dispus de DIICOT în dosarul deschis după ce acesta a publicat pe Facebook protocolul secret între SRI şi Parchetul General.

1164 afișări

„Cred că ştiţi cu toţii care e adevărul”, a spus Darius Vâlcov la intrarea în Curtea de Apel Bucureşti.

Darius Vâlcov a cerut instanţei ridicarea controlului judiciar, el intenţionând să plece din ţară într-o călătorie anterior programată, a spus avocatul său, ce a mai precizat că Vâlcov este angajat în mediul privat, în Bucureşti. Avocatul consideră că fapta cercetată nu e infracţiune.

„Clientul meu nu a fost audiat la luarea măsurii, lucru ce atrage nulitatea măsurii ordonanţei. În legătură cu ceea ce el este cercetat, consider că fapta respectivă nu este infracţiune. Pentru că a publica un document care a fost anterior denunţat de către instituţiile statului, denunţat în mod public prin vocea şefilor acestor instituţii publice - mă refer la directorul SRI domnul Hellvig şi la procurorul general de la acea vreme - nu cred că poate constitui infracţiune. (...) A publica pe Facebook un document care nici nu poartă marcaje de secret, cu scopul de a informa oamenii în legătură cu faptul că autorităţile nu spun adevărul în legătură cu aceste protocoale, în continuare în mintea mea înseamnă că Vâlcov nu a săvârşit infracţiunea de care a fost acuzat”, a declarat apărătorul lui Darius Vâlcov, Adrian Georgescu.

Potrivit avocatului, Darius Vâlcov a cerut ridicarea controlului judiciar, deoarece urmează să plece în Elveţia, să îşi ducă fiica în tabără.

„Nu este niciun secret ca sora domnului Vâlcov se află în Elveţia de 10 ani. Pentru copilă fusese cumparată tăbara respectivă, achitată - i-am şi dus documente procurorului de caz”, a mai spus avocatul.

De asemenea, Georgescu a mai spus că Darius Vâlcov este angajat, de joi, în Bucureşti: „Are contract de muncă în mediul privat. Nu pot spune (cu ce se ocupă, n.r.)”.

Darius Vâlcov a contestat, la Curtea de Apel Bucureşti, controlul judiciar dispus de DIICOT. În cadrul măsurii preventive pentru 60 de zile, Vâlcov nu poate părăsi Slatina decât cu încuviinţarea organelor competente.

Demersul lui Vâlcov vine după ce procurorii DIICOT au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi l-au pus sub control judiciar pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, după ce a publicat pe Facebook protocolul secret SRI-PÎCCJ.

„Prin ordonanţa din data de 18.06.2019, procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, faptă prevăzută şi pedepsită de art.407 al.3 CP. În fapt s-a reţinut că, la data de 23.08.2018, inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare, o copie a unui document clasificat intitulat „Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii”, informează DIICOT, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, postareaa inclus şase pagini din protocol, pe care erau înscrise numerele de înregistrare 09472/08.12.2016 (PÎCCJ) şi 03656/07.12.2016 (SRI), documentul fiind încadrat în clasa „secrete de stat”, nivel „secret”, conform art. 4 al.2 lit.c din H.G.585/2002.

La scurt timp după apariţia în cursul anului 2018, pe site-ul PÎCCJ a protocolului public dintre Parchetul General şi SRI, încheiat în anul 2016, Darius Vâlcov a publicat pe pagina sa de Facebook şi o variantă secretă a protocolului.

Deşi protocolul nu mai producea efecte, aşa cum au anunţat SRI şi Parchetul General, era un document secret. Protocolul ar fi provenit de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, de unde vine Adina Florea, candidată la şefia Secţiei de anchetare a magistraţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici