De astăzi se aplică noile reguli UE pentru ambalaje. Ce se schimbă pentru consumatori și companii
Noile prevederi stabilesc cerințe atât pentru modul în care sunt fabricate ambalajele, cât și pentru materialele din care sunt realizate, potrivit Comisiei Europene. Ambalajele trebuie să poată fi reutilizate, reciclate sau valorificate după folosire, iar cantitatea de materii prime utilizată pentru producerea lor trebuie redusă.
Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje a intrat în vigoare în februarie 2025, însă majoritatea prevederilor sale încep să se aplice din 12 august 2026.
Una dintre schimbările care se aplică din 12 august vizează PFAS, cunoscute și sub denumirea de „substanțe chimice eterne”. PFAS sunt o familie de substanțe chimice foarte persistente, care se descompun extrem de greu și se pot acumula în mediu și în organism.
De acum, ambalajele care intră în contact cu alimentele și conțin PFAS peste limitele stabilite de legislația europeană nu mai pot fi introduse pe piața UE. Astfel de substanțe au fost utilizate pentru a face unele ambalaje rezistente la grăsime și apă, inclusiv în cazul recipientelor pentru mâncare la pachet, ambalajelor fast-food, pungilor pentru popcorn preparat la microunde, hârtiei pentru produse de patiserie sau cutiilor de pizza.
Potrivit Comisiei Europene, restricționarea PFAS urmărește să facă ambalajele alimentare mai sigure pentru consumatori.
Mai puține ambalaje inutile
Noul regulament urmărește și reducerea cantității de ambalaje folosite pentru produse. Producătorii și comercianții vor trebui să evite ambalajele supradimensionate sau straturile de material care nu sunt necesare pentru protejarea produsului.
Sunt vizate inclusiv cutiile cu pereți dubli, funduri false sau alte elemente folosite doar pentru a crea impresia că produsul din interior este mai mare.
De asemenea, regulile vor afecta și unele ambalaje din plastic de unică folosință.Din 2030 vor fi introduse restricții pentru anumite ambalaje destinate fructelor și legumelor proaspete, precum și pentru unele produse servite în hoteluri, restaurante și cafenele.
Printre exemplele date de Comisia Europeană se numără pliculețele individuale pentru ketchup sau alte sosuri și recipientele de dimensiuni mici pentru șampon și alte produse cosmetice oferite în hoteluri.
Mai puțin spațiu gol în coletele livrate
Comerțul online este vizat în mod special de noile măsuri. UE vrea să reducă situațiile în care un produs de mici dimensiuni este livrat într-o cutie mult mai mare, umplută cu hârtie, folie cu bule, perne de aer sau polistiren.
Pentru ambalajele folosite la transport și în comerțul electronic, spațiul gol va putea reprezenta cel mult 50% din volumul total al ambalajului.
În calcularea spațiului gol vor fi luate în considerare și materialele folosite pentru umplerea cutiei. Cu alte cuvinte, o cutie nu va fi considerată „plină” doar pentru că spațiul rămas în jurul produsului a fost umplut cu perne de aer, folie cu bule, hârtie sau polistiren.
Există însă situații în care este nevoie de mai mult spațiu pentru protejarea produsului. Regulamentul prevede că metodologia de calcul trebuie să țină cont, printre altele, de produsele cu forme neregulate, lichide sau obiectele fragile.
Toate ambalajele, obligatoriu reciclabile din 2030
O altă schimbare importantă va veni din 2030. Până atunci, ambalajele introduse pe piața europeană vor trebui să fie concepute astfel încât să poată fi reciclate.
În cazul ambalajelor din plastic, producătorii vor trebui să folosească treptat și o anumită proporție de plastic reciclat. Țintele vor crește în etape, în 2030 și 2040.
Comisia Europeană vrea să reducă astfel folosirea materiilor prime noi și cantitatea de deșeuri care ajunge la groapa de gunoi sau în mediul înconjurător.
Etichete mai clare pentru consumatori
Noile reguli prevăd și un sistem armonizat de etichetare a ambalajelor la nivelul Uniunii Europene.
Etichetele trebuie să ofere informații mai clare despre materialele din care este făcut ambalajul și despre modul în care acesta trebuie aruncat sau returnat pentru ca oamenii să poată identifica mai ușor recipientul în care trebuie pus fiecare tip de ambalaj pentru reciclare.
Normele europene urmăresc, de asemenea, dezvoltarea sistemelor de garanție-returnare și folosirea mai frecventă a ambalajelor reutilizabile sau reîncărcabile.
Schimbările nu se produc toate deodată
Deși regulamentul se aplică din 12 august 2026, multe dintre obligații vor fi introduse treptat în următorii ani.
Alte cerințe vor deveni obligatorii în 2028, 2030 și în anii următori. Cele mai importante schimbări sunt programate pentru 2030, când vor fi aplicate cerințe mai stricte privind reciclarea, reducerea ambalajelor, reutilizarea și limitarea unor ambalaje din plastic de unică folosință.
Ce înseamnă noile reguli pentru firme
Companiile care produc, importă, comercializează sau folosesc ambalaje trebuie să verifice de acum înainte dacă acestea respectă noile cerințe europene.
Producătorii și importatorii au obligația să demonstreze că ambalajele pe care le introduc pe piață respectă legislația UE și să păstreze documentele necesare. De asemenea, datele lor de identificare și de contact trebuie să fie disponibile în cazul în care apar probleme privind un produs sau ambalajul acestuia.
Firmele care cumpără produse deja ambalate pentru a le revinde trebuie, la rândul lor, să verifice dacă furnizorii respectă cerințele aplicabile.
Pentru întreprinderile foarte mici sunt prevăzute în anumite situații reguli mai flexibile sau derogări, astfel încât obligațiile să nu genereze costuri disproporționate.
Aplicarea regulamentului nu înseamnă însă că toate firmele trebuie să își arunce de miercuri ambalajele pe care le au deja. Ambalajele introduse legal pe piața Uniunii Europene înainte de aplicarea noilor cerințe nu trebuie înlocuite peste noapte.
Pentru consumatori, schimbările vor deveni vizibile treptat: mai puține ambalaje inutile, recipiente mai ușor de reciclat, mai multe variante reutilizabile și informații mai clare despre locul în care trebuie aruncate după folosire.
Comisia Europeană estimează că, fără noile măsuri, cantitatea de deșeuri provenite din ambalaje ar putea crește cu 19% până în 2030, iar cea a deșeurilor din ambalaje de plastic, cu până la 46%.