Directoarea din Ministerul Sănătăţii acuzată de luare de mită, arestată pentru 30 de zile

Directoarea din Ministerul Sănătăţii Mihaela Ela Udrea a fost arestată preventiv de Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care este acuzată că a primit mită bani şi produse cosmetice de la mai multe persoane, chiar în biroul său din minister, pentru a aviza puncte de lucru farmaceutice.

493 afişări
Imaginea articolului Directoarea din Ministerul Sănătăţii acuzată de luare de mită, arestată pentru 30 de zile

Directoarea din Ministerul Sănătăţii acuzată de luare de mită, arestată pentru 30 de zile (Imagine: Publimedia / Shutterstock)

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, vineri seară, propunerea făcută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi au dispus arestarea preventivă a Mihaelei Ela Udrea pentru 30 de zile.

Decizia instanţei nu este definitivă, ci poate fi contestată de directorul Direcţiei Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din Ministerul Sănătăţii

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, vineri dimineaţă procurorii au reţinut-o pentru 24 de ore pe Mihaela Ela Udrea, director al Direcţiei Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din Ministerul Sănătăţii, pentru şase infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată.

Anchetatorii spun că în perioada 16 aprilie - 27 august Mihaela Udrea a primit în biroul său din Ministerul Sănătăţii, de la şase persoane, sume de bani şi produse cosmetice, pentru avizarea unor puncte de lucru farmaceutice.

Joi, procurorii au organizat un flagrant, asupra directoarei fiind găsită suma de 2.000 de lei, iar în biroul acesteia au fost descoperite, la percheziţii, mai multe plicuri în care erau aproximativ 4.000 de lei şi mai multe produse cosmetice.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici