Directorul unei companii, găsit împuşcat în locuinţa sa din Capitală – VIDEO

Publicat: 30 11. 2009, 15:28
Actualizat: 06 11. 2012, 15:32

Bărbatul se afla singur în casă la momentul incidentului, fiind găsit de soţia sa, care a sunat imediat la 112, în jurul orei 9.50, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.

Potrivit lui Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti, bărbatul a fost transportat la Spitalul Elias din Capitală, cu plagă în zona occipitală şi alterarea stării de conştienţă.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Elias, Valentin Calu, a spus că pacientul a fost internat în jurul orei 10.30, în Secţia de neurochirurgie.

Bărbatul nu a suferit leziuni cerebrale în urma împuşcării, este conştient şi nu are tulburări neurologice. Medicii i-au curăţat rana, iar în prezent starea bărbatului este bună, el rămânând internat, sub supraveghere, a precizat Valentin Calu.

Anchetatorii continuă cercetările în acest caz, din primele informaţii rezultând că bărbatul ar fi încercat să se sinucidă.

Directorul avea autorizaţie pentru pistolul cu care şi-ar fi provocat rana, a adăugat Ciocan.

Video Stirileprotv.ro