Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, două persoane au murit după ce şoferul unei autoutilitare cu număr de Hunedoara, care nu a adaptat viteza într-o curbă, s-a răsturnat peste două maşini parcate pe marginea drumului, la intrarea în localitatea Iaz.
Potrivit sursei citate, în faţa autoturismelor parcate se aflau trei persoane, două dintre ele fiind lovite de autoutilitară, iar una a decedat pe loc. În urma impactului violent, autoutilitara a fost proiectată pe partea carosabilă şi a lovit un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Şoferul maşinii a rămas încărcerat, iar ulterior a murit.
Celelalte două persoane aflate în faţa maşinilor parcate au fost rănite, dar sunt în afara oricărui pericol, fiind transportate la spitalul din Caransebeş.
Pe parcursul cercetărilor făcute de poliţişti, circulaţia rutieră s-a desfăşurat alternativ pe un singur sens, între Caransebeş şi Oţelu Roşu.
Citeşte şi: Adina Buzatu şi Eugen Burada, vizaţi într-un dosar de evaziune cu prejudiciu de 37 milioane lei
Citeşte şi: Detectiv particular: Nu e ca la televizor, nu am Ferrari. Noi ne ocupăm de cazuri serioase – VIDEO
Citeşte şi: Cele şase avioane F-16 Fighting Falcon, preluate oficial din Portugalia de către Forţele Aeriene Române – VIDEO
Citeşte şi: Modul de calcul al medicamentelor va fi stabilit prin Hotărâre de Guvern, nu prin ordin de ministru
Citeşte şi: Ministerul Educaţiei: CNATDCU nu a primit nicio sesizare privind teza de doctorat a Codruţei Kovesi
Citeşte şi: Ministerul Sănătăţii anunţă o posibilă abordare terapeutică superficială la Ambulanţă în cazul Gyuri Pascu
Citeşte şi: FOCUS: Ce spun acum membrii Consiliului naţional de Etică, for care a stabilit că procurorul şef al DNA nu a plagiat în teza de doctorat
Citeşte şi: Macovei despre acuzaţiile la adresa lui Kovesi: Politicienii penali atacă în haită justiţia / Kovesi: Ne îngrijorează efectele dramatice pe care le are corupţia
Citeşte şi: Guvernul a suplimentat cu 500 de milioane de lei fondurile pentru Programul Prima casă pentru acest an
Citeşte şi: Anchete la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov în cazul morţii artistului Ioan Gyuri Pascu: ambulanţă chemată cu două ore înainte de deces; medicul îl diagnosticase cu atac de panică