În accidentul care s-a petrecut în apropiere de viaductul Bahna au fost implicate trei autovehicule. Un TIR care se deplasa dinspre Reşiţa către Slatina, încărcat cu peste 20 de tone de fier, ar fi scăpat de sub control în urma unei explozii la unul dintre pneuri.
Autotrenul a acroşat un autoturism, apoi s-a răsturnat pe şosea şi a luat foc. O autoutilitară care circula din sens opus a intrat în coliziune cu TIR-ul şi a căzut în prăpastie.
„În eveniment au fost implicate trei autovehicule, un autoturism, un autotren şi o autoutilitară. Autoturismul a fost uşor avariat după ce a fost acroşat de TIR. TIR-ul a intrat în coliziune cu autoutilitara care, în urma impactului a fost aruncată peste viaduct într-o prăpastie, de la aproximativ 50 de metri înalţime”, a declarat pentru MEDIAFAX, Mădălina Viziru, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi.
Doi oameni care se aflau în autoutilitară au murit, iar o altă persoană a fost grav rănită. Potrivit Poliţiei, şoferul TIR-ului a reuşit să se salveze înainte de izbucnirea incendiului.
Poliţiştii fac acum verficări pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului.
Citeşte şi: Un alt membru al grupării Caran care se sustrăgea unei condamnări de trei ani, depistat de poliţişti
Citeşte şi: INEDIT: Un târg cartitabil de cadouri, organizat într-un club de comedie, pentru 12 copii buni la învăţătură dar fără posibilităţi materiale
Citeşte şi: Unul dintre liderii clanului Caran, ridicat de poliţie. Se ascundea într-un „tunel” săpat în casă/ UPDATE Un alt membru al grupării care se sustrăgea unei condamnări a fost prins