Doi ursuleți de 3 luni, care au stat două zile într-un copac, au ajuns la sanctuarul Libearty din Zărnești
Doi ursuleți de doar 3 luni, o fetiță și un băiețel, au fost preluați duminică de Sanctuarul Libearty din Zărnești.
Aceștia au fost salvați dintr-un copac în care stăteau de două zile, lângă o gospodărie din municipiul Săcele, județul Brașov.
„Mama lor nu a apărut deloc în tot acest timp. Fiind singuri, micuții nu aveau nici o șansă să supraviețuiască în pădure și autoritățile au decis să îi aducă la Sanctuarul AMP Libearty”, arată pe pagina de Facebook reprezentanții sanctuarului.
Cei doi ursuleți sunt speriați, deshidratați și foarte slabi. „Încă își caută mama cu ochii. Acum sunt în siguranță, sub îngrijirea noastră, iar medicul colaborator al sanctuarului i-a evaluat și vaccinat imediat ce au sosit”, au mai transmis aceștia.