Două persoane au murit într-un accident pe DN1 (Video)

Publicat: 02 03. 2009, 12:11
Actualizat: 06 11. 2012, 09:14

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Ilfov, Elena Bucur, accidentul s-a produs în jurul orei 6.00, la intersecţia localităţilor Baloteşti şi Corbeanca. Un tânăr, în vârstă de 26 de ani, care conducea cu viteză un taximetru, dinspre Ploieşti spre Bucureşti, a lovit gardul care desparte sensurile de mers. Maşina a intrat pe contrasens, după care s-a răsturnat.

Şoferul a murit pe loc, iar o tânără, în vârstă de 24 de ani, pasageră în autoturism, a fost grav rănită. Ea a fost transportată la spital, însă a murit la scurt timp după ce a fost dusă la spital.

Circulaţia în zona producerii accidentului a fost îngreunată aproximativ o oră.

Video Ştirileprotv