Europarlamentar: Proiectul minier de la Rășinari nu are statut strategic european și nu beneficiază de finanțare UE
Europarlamentarul Nicu Ștefănuță, copreședinte al Grupului Verzilor/ALE din Parlamentul European, anunță luni că a primit două răspunsuri oficiale din partea Comisiei Europene în urma demersurilor privind proiectul minier Valea Dobra-Rășinari-Săliște, din județul Sibiu.
Potrivit primului răspuns, proiectul nu a fost selectat în cea de-a doua rundă de proiecte strategice în cadrul Regulamentului european privind materiile prime critice (CRMA), adoptată la 9 octombrie 2026.
„Proiectul Valea Dobra-Rășinari-Săliște (Sibiu) nu se află pe această listă”, precizează Comisia Europeană.
Instituția europeană confirmă, de asemenea, că proiectul nu primește finanțare europeană prin EIT RawMaterials și nici cofinanțare prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).
Comisia subliniază că statutul strategic european nu înseamnă eliminarea obligațiilor de mediu. Chiar și proiectele care beneficiază de acest statut trebuie să respecte criteriile de sustenabilitate și legislația europeană și națională. Autoritățile competente pot refuza autorizațiile dacă cerințele legale nu sunt îndeplinite.
Comisia Europeană atrage atenția asupra evaluării impactului cumulat
Al doilea răspuns primit de europarlamentarul sibian vizează modul în care trebuie realizată evaluarea impactului asupra mediului în cazul proiectelor complexe, desfășurate în mai multe etape.
Comisia Europeană amintește că legislația europeană obligă statele membre să ia în considerare efectele cumulative ale proiectelor și că acestea nu pot fi fragmentate artificial pentru a evita o evaluare completă a impactului asupra mediului.
Clarificarea este importantă în cazul proiectului Valea Dobra-Săliște, în care activitățile de extracție, transport și procesare industrială sunt prezentate ca elemente ale unui proiect integrat, dar presupun proceduri distincte de autorizare.
„Nu putem evalua astăzi doar cariera, mâine transportul și poimâine fabrica și să pierdem din vedere impactul cumulat asupra oamenilor și mediului. Avem întrebări serioase despre apă, despre natură, despre sănătatea oamenilor și despre impactul pe termen lung asupra Mărginimii Sibiului. O licență de exploatare nu este o autorizație de mediu și nu poate înlocui studiile serioase și independente de care este nevoie”, a declarat Nicu Ștefănuță.
Referendumul de la Rășinari: 98,43% dintre voturile valabile, împotriva exploatărilor miniere
Răspunsurile Comisiei Europene au fost făcute publice la o zi după referendumul local organizat în comuna Rășinari, pe 8 noiembrie. Potrivit rezultatului anunțat, 98,43% dintre voturile valabil exprimate au fost împotriva exploatărilor miniere pe teritoriul comunei.
Europarlamentarul consideră că rezultatul referendumului reprezintă un mesaj clar al comunității locale, care trebuie luat în considerare în toate demersurile viitoare privind proiectul.
„Rășinărenii au vorbit foarte clar. 98,43% dintre cei care au exprimat un vot valabil au spus că nu vor exploatări miniere pe teritoriul comunei. Vocea lor trebuie respectată. Mărginimea Sibiului nu este orice regiune. Este casa unor oameni, este apă, pădure, peisaj, tradiție și un patrimoniu construit în generații. Europa are nevoie de materii prime critice, dar nu cu orice preț și nu împotriva comunităților locale. Dragi rășinăreni, Europa se uită spre voi. Mă bucur că demersurile noastre au adus aceste clarificări oficiale. Lucrurile nu se încheie aici. Vom continua să folosim toate instrumentele europene pe care le avem pentru ca legislația să fie respectată, oamenii să fie ascultați și sănătatea lor și mediul în care trăiesc să fie protejate”, a transmis Nicu Ștefănuță.
Europarlamentarul a precizat că va continua demersurile la nivel european pentru respectarea legislației de mediu și protejarea comunităților locale afectate de proiect.