Evaluare Naţională 2021. Subiectele la Matematică. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a

  • Joi, 24 iunie, absolvenţii clasei a VIII-a au susţinut Evaluarea Naţională 2021, proba scrisă la Matematică.
  • Subiectele primite de elevi la Matematică pot fi consultate mai jos.
  • Baremele de corectare vor fi publicate joi, de la ora 15.00, de Ministerul Educaţiei pe edu.ro.
50217 afișări
Imaginea articolului Evaluare Naţională 2021. Subiectele la Matematică. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a

Evaluare Naţională 2021. Proba la Matematică

Subiecte Evaluare Naţională 2021 - Matematică

Subiectele au fost publicate pe edupedu.ro:

CITEŞTE AICI: Evaluare Naţională 2021. Subiectele la Matematică, analizate de un profesor şi un expert în educaţie. Gradul de dificultate de anul acesta

 

 

Subiectele şi baremele la Matematică vor fi publicate oficial pe edu.ro în cursul zilei de joi. Mai multe modele de subiecte pot fi consultate AICI.
 
Subiectele trebuie să poată fi rezolvate în intervalul stabilit, de 120 de minute, şi sunt elaborate în cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, respectând urmatoarele criterii:
  • Formulare clară a subiectelor: exprimarea trebuie să fie clară, precisă şi în strictă concordanţă cu programele pentru Evaluarea Naţională
  • Nivel mediu de dificultate.
Marţi, la Limba şi literatura română, elevii de clasa a VIII-a au primit două texte de lecturat la prima vedere: „Pantera neagră” de Sorin Titel şi un articol de pe site-ul Dilema Veche semnat de Stela Giurgeanu, „Falsa generozitate”. SUBIECTELE  şi BAREMUL pot fi consultate pe Mediafax. 
 
La proba la Limba română, 94% dintre elevii înscrişi s-au prezentat la examen.

Barem Evaluare Naţională 2021 - Matematică

Baremul pentru proba scrisă de la Matematică va fi disponibil aici în cel mai scurt timp posibil. Acesta va fi publicat de Ministerul Educaţiei pe edu.ro în cursul zilei de joi.

Calendar Evaluare Naţională 2021

A fost o nouă zi plină de emoţii pentru absolvenţii clasei a VIII-a, care s-au aşezat în bănci pentru primul dintr-o serie de examene care le vor marca parcursul şcolar. Joi, 24 iunie 2021, a avut loc proba scrisă la  Matematică, din cadrul examenului de Evaluare Naţională. 

CITEŞTE AICI: Cum să îţi gestionezi emoţiile la examen?

Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a se va desfăşura în perioada 22 iunie – 4 iulie 2021.
 
  • 22 iunie - PROBA SCRISĂ: Limba şi literatura română 
  • 24 iunie - PROBA SCRISĂ: Matematică
  • 25 iunie - PROBA SCRISĂ: Limba şi literatura maternă
  • 29 iunie - Afişarea rezultatelor
  • 29-30 iunie: Depunerea contestaţiilor
  • 30 iunie - 4 iulie: Soluţionarea contestaţiilor
  • 4 iulie - Afişarea rezultatelor finale
 
Potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, la Evaluarea Naţională sunt înscrişi 12.006 de elevi, toţi din seria curentă. Examenul de Evaluare naţională 2021 se va desfăşura în 3.850 de centre.
 
 
Toate probele încep la ora 9:00, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne. În premieră, candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură şi vor avea la dispoziţie două ore pentru a le rezolva.
 
Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană de Organizare a Evaluării Naţionale, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.
 
Lucrările vor fi corectate în alte judeţe, în 92 de centre de corectare.

Evaluare Naţională 2021. Informaţii esenţiale pentru desfăşurarea probei de Matematică (joi, 24 iunie 2021):

  • Un răspuns completat în căsuţa de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuţă şi scrierea în dreapta căsuţei a literei asociate răspunsului considerat corect.
  • Un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opţiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X şi marcarea cu X a răspunsului considerat corect.
  • Sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră.
  • Pentru proba de la disciplina Matematică, elevii pot să utilizeze instrumente de desen.
  • Se interzice folosirea, în timpul probelor, a mijloacelor de calcul.
  • Se folosesc numai colile distribuite de asistenţi.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare. Se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen în acest scop. Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop, nu sunt primiţi în examen.

Pentru semnalarea problemelor ce pot să apară în desfăşurarea examenului, în zilele desfăşurării probelor, funcţionează TELVERDE ISMB – 0800816021. Programul este 8.00-16.00 de marţi până joi şi 8.00-14.00 vineri.
 
Pentru sesizarea unor posibile disfuncţionalităţi/nereguli identificate la examenul de Evaluare Naţională, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi TELVERDE - 0800801100, în perioada 22-25 iunie, în intervalul orar 8.00-16.00.

Evaluare Naţională 2021. Cum se depun contestaţiile

Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
 
Rezultatele finale la Evaluarea Naţională vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.
 
Nota obţinută după contestaţie este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată la evaluarea iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici