Prima pagină » Social » Excavator confiscat în Bihor după ce drona Gărzii de Mediu l-a prins că îngropa deșeuri ilegal

Excavator confiscat în Bihor după ce drona Gărzii de Mediu l-a prins că îngropa deșeuri ilegal

Excavator confiscat în Bihor după ce drona Gărzii de Mediu a observat utilajul care îngropa deșeuri din materiale plastice, textile și vegetale în proximitatea localității Ghiorac.
Excavator confiscat în Bihor după ce drona Gărzii de Mediu l-a prins că îngropa deșeuri ilegal
Andreea Tobias
13 dec. 2025, 11:25, Social

Un excavator confiscat în Bihor reprezintă prima confiscare a unui utilaj cu ajutorul dronei în județul Bihor. În urma zborului de supraveghere în raza UAT Ciumeghiu, utilajul a fost prins în flagrant.

Foto: Garda de Mediu Bihor

A fost observată prezența unui excavator care îngropa deșeuri din materiale plastice, textile și vegetale în apropierea unui drum agricol.

Utilajul, închiriat de primărie

Excavatorul aparținea unei societăți comerciale din Ciumeghiu. Utilajul fusese închiriat până la sfârșitul lunii decembrie de către Primăria Ciumeghiu.

Foto: Garda de Mediu Bihor

În zona în care a fost identificat au fost constatate depozitări masive de deșeuri, pe o suprafață de aproximativ 2 hectare.

Amendă de 70.000 lei

Ca urmare a celor constatate, utilajul a fost confiscat, iar Primăria Ciumeghiu a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 70.000 lei.

Foto: Garda de Mediu Bihor

În sarcina UAT Ciumeghiu a fost impusă măsura salubrizării zonei în care a fost descoperită depozitarea clandestină.

Recomandarea video