EXCLUSIV: Cazul lui Graţian Gruia, de interes pentru Italia, judecat la Curtea de Apel Timişoara

Curtea de Apel Timişoara judecă, marţi, cazul lui Graţian Gruia, faţă de care Italia şi-a declarat interesul, după ce a fost repatriat, ca urmare a ridicării lui de pe stradă, unde se afla cu bunica în faţa unui magazin, autorităţile italiene susţinând că era abuzat şi pus să cerşească.

263 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV: Cazul lui Graţian Gruia, de interes pentru Italia, judecat la Curtea de Apel Timişoara

EXCLUSIV: Cazul lui Graţian Gruia, de interes pentru Italia, judecat la Curtea de Apel Timişoara (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Autorităţile italiene au făcut demersuri pentru declararea stării de adoptabilitate a copilului.

"Din cererea de intervenţie în interesul reclamantei depusă de intervenienta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului rezultă că situaţia copilului era deja clarificată în Italia şi acesta urma să fie adoptat de către o familie de italieni. În urma demersurilor efectuate de autorităţile române, în data de 27 octombrie 2008, copilul a fost repatriat", spune Direcţia citată.

Tribunalul Caraş-Severin a respins cererile autotirăţilor române, reţinând faptul că, din întreg probatoriul administrat, rezultă că mama copilului s-a preocupat în permanenţă de îngrijirea lui Graţian pe perioada de timp în care acesta a locuit împreună cu ea. De asemenea, după separarea copilului acesta, împreună cu tatăl său, a făcut numeroase demersuri pe lângă autorităţile române şi italiene pentru încredinţarea copilului şi repatrierea sa.

"Din declaraţiile martorilor audiaţi, ancheta-socială efectuată în cauză şi înscrisurile depuse, rezultă că pârâta Gruia Graţiela Maria are condiţii materiale şi spirituale bune pentru a asigura pe viitor o bună dezvoltare copilului. Aceasta locuieşte împreună cu un alt copil al său, cu concubinul său, cu părinţii şi fraţii săi într-un imobil compus din cinci camere, trei bucătării, hol, corespunzător mobilate şi bine întreţinute. Imobilul este racordat la reţeaua de alimentare cu energie electrică. Gătirea hranei se face cu ajutorul aragazului, racordat la butelie, iar încălzirea pe timp de iarnă se face cu lemne. Apa este folosită de la cele două fântâni existente în curte. Aceştia au bunuri de folosinţă îndelungată: trei televizoare color, PC, aragaz, maşină automată de spălat, două congelatoare , etc", notează instanţa.

Pe terenul pe care se află situat acest imobil, în construcţie se află încă trei case, mai spune Tribunalul.

Bunicul lui Gruia, respectiv Saşa Gruia, a donat copilului cota de 3/8 din imobilul proprietatea sa.

Potrivit deciziei Tribunalului, Graţiela Gruia nu lucrează, "însă se ocupă de menajul comun, având în îngrijire şi pe copilul Constantin Petru, rezultat din relaţiile sale de concubinaj cu numitul Constantin Petru". "Acesta lucrează, realizând venituri pentru întreţinerea pârâtei. Părinţii pârâtei (Graţielei Gruia-n.r.), de asemenea, realizează venituri substanţiale din activităţi de cărăuşie şi vânzarea de plante, astfel încât pârâta nu este nevoită să aibă un loc de muncă stabil", mai consemnează instanţa.

Pe perioada de timp în care copilul s-a aflat în îngrijirea mamei sale acesta a fost bine îngrijit, "faţă de el nemanifestându-se nici un fel de violenţă", arată isnatnţa, adăugând că mama lui Graţian "a manifestat întotdeauna o atitudine pozitivă faţă de copil un mare ataşament". "Aceeaşi atitudine o are şi faţă de cel de-al doilea copil al său. În imobilul proprietatea bunicilor materni mai locuiesc şi alţi fraţi ai pârâtei, care toţi sunt bine îngrijiţi, urmând cursurile şcolare din localitatea Bocşa şi nici un membru al familiei nu practică cerşetoria , având condiţii materiale foarte bune, deţinând în proprietate imobile, având asigurate venituri stabile din practicarea unor profesii autorizate (vânzarea de plante şi cărăuşie)", notează Tribunalul în decizia sa.

Citește mai departe:

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici