Experţii Comisiei Europene, aflaţi în misiune de evaluare a progreselor pe care le-a înregistrat România în perioada 1 ianuarie – 1 aprilie 2016, în ceea ce priveşte reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţie, s-au întâlnit, miercuri, la sediul Ministerului Justiţiei, cu reprezentanţii ai ministerului şi ai Consiliului Superior al Magistraturii pentru a discuta despre procedura de numire în funcţiile de conducere la nivel înalt în sistemul judiciar.
Dezbaterile au avut loc în contextul în care ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a făcut propuneri anul acesta pentru funcţiile de procuror general al României şi procuror şef al DNA.
Experţii Comisiei Europene s-au întâlnit miercuri şi cu reprezentanţii CSM, reuniune la care s-a discutat şi despre „impactul unor decizii ale Curţii Constituţionale asupra activităţii instanţelor şi parchetelor, în special în materie penală”, a precizat CSM.
Citeşte şi: CSM a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu declaraţiile lui Sebastian Ghiţă despre ancheta DNA
Citeşte şi: Uniunea Judecătorilor a cerut Senatului sesizarea CCR în legătură cu noua modalitate de alegere a membrilor CSM
Citeşte şi: Preşedintele CSM: E momentul ca sistemul judiciar să fie decuplat de la registrul senzaţionalului