Explozie și incendiu într-un salon de înfrumusețare din Iași. Pompierii exclud o acumulare de gaze

Publicat: 03 08. 2026, 11:54

Pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au intervenit, în dimineața zilei de luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un salon de înfrumusețare care funcționa într-o cameră de cămin de pe bulevardul Nicolae Iorga, din municipiul Iași.

Intervenția a fost declanșată în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, prin care a fost semnalată o explozie urmată de incendiu.

Mai multe echipaje au fost trimise la fața locului

Pentru gestionarea situației au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și două echipaje de prim ajutor calificat. Totodată, a fost solicitat și operatorul rețelei de distribuție a gazelor naturale, pentru efectuarea verificărilor de specialitate.

La sosirea echipajelor de intervenție, încăperea era puternic inundată cu fum, însă nu existau flăcări deschise. În urma recunoașterii efectuate de pompieri s-a constatat că structura de rezistență a clădirii nu fusese afectată. De asemenea, nu a fost necesară evacuarea persoanelor din imobil, iar incidentul nu s-a soldat cu victime.

Pompierii exclud o acumulare de gaze

Primele cercetări efectuate la locul incendiului au schimbat însă complet ipoteza privind cauza producerii exploziei.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași, zgomotul puternic care i-a alarmat pe martori nu a fost provocat de o acumulare de gaze naturale.

Pompierii au stabilit că în interiorul salonului a fost aruncat, prin geamul ușii de acces, un recipient cu combustibil, folosit pentru declanșarea incendiului.

În urma evenimentului au fost afectate bunurile din interiorul salonului de înfrumusețare, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Incendiul ar fi fost provocat intenționat

Conform concluziilor preliminare ale pompierilor, cauza probabilă a incendiului este folosirea intenționată a focului deschis într-un spațiu închis, pentru provocarea incendiului.

După lichidarea pericolului, echipajele ISU au evacuat fumul din încăpere și au luat măsurile necesare pentru înlăturarea oricărui risc de reaprindere.

Ancheta continuă

Cazul a fost preluat de organele de cercetare competente, care urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incidentul și să identifice persoanele implicate.