Felul în care vorbesc copiii despre experiențele dificile poate indica riscul de depresie și anxietate

Modul în care copiii povestesc despre experiențele dificile din viața lor ar putea ajuta la identificarea riscului de dezvoltare a unor probleme de sănătate mintală, arată un nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea Stanford.

Potrivit experților, stilul în care un copil vorbește despre evenimentele stresante este un indicator mai bun al riscurilor viitoare decât conținutul propriu-zis al poveștii, potrivit Euronews.

Autorii studiului atrag atenția că expunerea la stres în primii ani de viață reprezintă una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică și este asociată cu până la o treime dintre diagnosticele psihiatrice la adulți la nivel mondial.

Specialiștii spun că lipsesc instrumentele prin care să fie identificați copiii cei mai vulnerabili.

„Acest studiu oferă o dovadă robustă a conceptului pentru dezvoltarea de instrumente scalabile care identifică markerii de risc înainte ca indivizii să fie diagnosticați”, a declarat Chase Antonacci, autorul principal al studiului de la Școala de Științe Umaniste și de la Stanford.

Adolescența este perioada în care depresia și anxietatea apar cel mai frecvent, iar odată instalate, aceste afecțiuni sunt dificil de tratat, arată studiu.

Cu toate acestea, nu toți copiii care trec prin experiențe adverse în primii ani de viață dezvoltă probleme psihice, iar mulți demonstrează o capacitate ridicată de adaptare.

Această diferență între copii creează ceea ce autorii numesc o „lacună de predicție”, ceea ce face dificilă identificarea celor care se află pe o traiectorie ce poate duce la tulburări emoționale.

Analiza vorbirii cu ajutorul inteligenței artificiale

Pentru studiu, cercetătorii au intervievat peste 200 de copii cu vârste între nouă și treisprezece ani, cerându-le să vorbească despre experiențe stresante din viața lor. Ulterior, au analizat răspunsurile cu ajutorul unor instrumente bazate pe inteligență artificială.

Rezultatele au arătat că stilul de exprimare a permis cercetătorilor să estimeze care dintre copii aveau un risc mai mare de a dezvolta ulterior anxietate sau depresie.

Printre indicatorii identificați se numără folosirea frecventă a prepozițiilor, asociată cu o complexitate mai mare a narațiunii, dar și folosirea unui limbaj categoric, bazat pe cuvinte precum „întotdeauna” sau „niciodată”.

În schimb, copiii care foloseau mai des pronume la persoana a treia, precum „el”, „ea” sau „ei”, și care își orientau atenția spre ceilalți și spre lumea din jur au prezentat un risc mai redus de probleme de sănătate mintală.

Contează și ce spun copiii

Cercetătorii au analizat și conținutul poveștilor relatate de copii.

Deși acest pas s-a dovedit mai puțin util decât stilul de exprimare în prezicerea apariției unor afecțiuni clinice, a oferit indicii importante despre cât de serioase sunt problemele lor.

Poveștile centrate pe conflict, teamă și suferință, care includeau cuvinte precum „luptă”, „înfricoșător” sau „atacat”, au fost asociate cu un risc mai ridicat. Aceste relatări descriau adesea violență fizică, excludere socială sau situații cu o încărcătură emoțională foarte mare.

La polul opus, narațiunile despre activități și hobby-uri, folosind cuvinte precum „joc”, „fotbal” sau „câine”, dar și descrierile unor activități obișnuite, au fost asociate cu un risc mai scăzut.

Potrivit autorilor, conținutul poveștilor oferă foarte multe informații despre evenimentele trăite de copii. Stilul în care acestea sunt relatate arată modul în care aceștia își organizează și înțeleg experiențele.