Femeie din Bacău, prinsă când îşi abandona în tufişuri fetiţa în vârstă de un an

Publicat: 17 11. 2010, 22:45
Actualizat: 06 11. 2012, 22:41

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău, Alina Iftode, a declarat că femeia îşi abandonase fetiţa de un an în nişte tufişuri din zona gării din municipiu. Scena a fost văzută de un trecător, care a sunat imediat la Poliţie.

„Cazul micuţei, în vârstă de numai un an, a fost sesizat DGASPC de către Secţia 2 Poliţie, care, la rândul său, a fost sesizată de un trecător care a văzut cum mama fetiţei o abandonase în nişte tufişuri”, a spus Alina Iftode.

La faţa locului, specialiştii DGASPC au constatat că femeia se afla în stare avansată de ebrietate şi nu conştientiza pericolul la care şi-a expus copilul, fiind beată.

„Nu am reuşit să aflăm mai nimic de la mama fetei. Era în stare avansată de ebrietate. Când ne-a văzut nu a vrut să ne dea copilul aşa că până se trezeşte le-am dus pe amândouă în centrul maternal. Cineva trebuia sa aibă grijă de micuţă”, a spus Iftode.

Instituţia a început o anchetă socială în acest caz.