Fiul lui Tudorel Toader, Ionuț Alexandru Toader, eliberat din arestul preventiv și plasat în arest la domiciliu
Potrivit soluției pe scurt din dosarul nr. 1011/45/2026, judecătorii au admis contestația inculpatului împotriva încheierii penale din 24 octombrie 2026, pronunțate de Curtea de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori.
Instanța a desființat încheierea atacată și, rejudecând cauza, a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Totodată, judecătorii au dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 19 zile, în intervalul 3-21 noiembrie 2026, inclusiv.
Ce obligații trebuie să respecte inculpatul
Pe durata arestului la domiciliu, Ionuț Alexandru Toader nu are voie să părăsească locuința fără permisiunea organului judiciar competent.
De asemenea, acesta trebuie să se prezinte în fața organelor judiciare ori de câte ori este chemat și nu are voie să comunice cu persoanele vătămate sau cu martorii din dosar.
Instanța a atras atenția că încălcarea cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor impuse poate duce la înlocuirea arestului la domiciliu cu arestul preventiv. În anumite condiții, fapta poate constitui și infracțiunea de evadare.
Punerea în libertate, dispusă de îndată
Judecătorii au dispus punerea de îndată în libertate a lui Ionuț Alexandru Toader de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la 24 octombrie 2026 și plasarea acestuia în arest la domiciliu, dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar hotărârea pronunțată marți este definitivă.
Acuzațiile aduse fostului lector al UAIC
Fostul lector de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se află în arestul Poliției încă din data de 24 octombrie, în urma deciziei magistraţilor Curţii de Apel Iaşi.
El este cercetat pentru viol în formă continuată, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual.
Potrivit referatului procurorilor, acesta ar fi profitat de teama studentelor de a nu promova examenul la materia pe care o preda.
În urma arestării preventive, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a anunțat luni, printr-un comunicat de presă, că Alexandru Toader nu va mai putea preda până la soluționarea dosarului penal în care este cercetat, indiferent de măsurile dispuse ulterior de instanță.