”La momentul de faţă există stocuri suficiente de vaccin pentru ROR în toată ţara şi urmează să mai primim încă o cantitate de vaccin la sfârşitul lunii viitoare, iar pentru hexavalent s-au devansat toate livrările (…) cu minim o lună în aşa fel încât să fie acoperit şi necesarul de hexavalent”, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.
El a mai spus că a fost luată decizia ca toate procedurile pe achiziţie de vaccin să se facă pe acordul cadru de minim doi ani şi maximum patru ani.
”Pentru toate vaccinurile vor porni acordurile cadru din timp în aşa fel încât să nu mai ajungem în situaţia ca, la începutul anului următor, datorită faptului că nu a pornit procedura, să nu avem vaccin. Termenele de livrare vor fi dimensionate în aşa fel încât firmele să aibă predictibilitate în ceea ce priveşte livrarea de vaccin şi necesarul va fi furnizat în funcţie de necesarul real din ţară va fi furnizat de Institutul Naţional de Sănătate Publică”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
El a mai spus că Executivul va ţine cont de propunerile reprezentanţilor companiilor farmaceutice referitoare la proiectul legii vaccinării.
 							 							Citeşte şi: 							1 Iunie | Trafic îngreunat pe mai multe drumuri din ţară pentru deplasarea unor coloane militare la un exerciţiu NATO 							
 							 							Citeşte şi: 							Percheziţii la Spitalul Judeţean şi Pediatrie Braşov. Sunt vizaţi medici şi cadre universitare 							
 							 							Citeşte şi: 							FOTO, VIDEO Elev la sesiunea specială a Bacalaureatului: M-am pregătit pentru Bac printre antrenamente 							
 							 							Citeşte şi: 							Incendiul de la depozitul cu arhive din Ilfov n-a fost declarat stins nici după trei zile