1 Iunie | Trafic îngreunat pe mai multe drumuri din ţară pentru deplasarea unor coloane militare la un exerciţiu NATO

Începând cu 1 iunie, pe rutele Giurgiu-Bucureşti (E85) şi Bucureşti-Piteşti (A1)-Râmnicu Vâlcea (E81)-Sibiu (Valea Oltului)-Cincu, se vor deplasa coloane militare, pentru un exerciţiu NATO, traficul putând fi îngreunat, anunţă IGPR.

1680 afișări
Imaginea articolului 1 Iunie | Trafic îngreunat pe mai multe drumuri din ţară pentru deplasarea unor coloane militare la un exerciţiu NATO

1 Iunie | Trafic îngreunat pe mai multe drumuri din ţară pentru deplasarea unor coloane militare la un exerciţiu NATO

"În intervalul 1-4 iunie, pe rutele Giurgiu-Bucureşti (E85) şi Bucureşti-Piteşti (A1)-Râmnicu Vâlcea (E81)-Sibiu (Valea Oltului)-Cincu, se vor deplasa coloane militare, pentru un exerciţiu NATO. Poliţia Română recomandă celor care se deplasează pe aceste rute să circule cu atenţie sporită şi să respecte indicaţiile şi semnalele poliţiştilor. În luna iunie, se va desfăşura exerciţiul NATO NOBLE JUMP 2017 (NOJP17), pe teritoriul Bulgariei, Greciei şi României, iar destinaţia finală a forţelor dislocate va fi Centrul Naţional de Instruire Întrunită ”Getica”, din Cincu", se arată în comunicatul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), remis luni MEDIAFAX.

Astfel, în perioada 1 - 4 iunie, pe anumite drumuri, se vor deplasa coloane militare şi traficul ar putea fi îngreunat.

"La data de 1 iunie, în intervalul orar 09.00-20.00, coloanele militare se vor deplasa pe ruta Giurgiu-Bucureşti (E85), pe data de 2 iunie, în intervalul orar 00:01-18:00, se vor deplasa pe ruta Bucureşti-Piteşti (A1)-Râmnicu Vâlcea (E81)-Sibiu (Valea Oltului)-Cincu. De asemenea, coloanele se vor deplasa, la data de 3 iunie, în intervalul orar 09:00-17:00, pe ruta Giurgiu-Bucureşti (E85), iar la data de 4 Iunie 2017, în intervalul orar 00:00-15:00, pe ruta Bucureşti-Piteşti (A1)-Râmnicu Vâlcea (E81)-Sibiu (Valea Oltului)-Cincu", potrivit sursei citate.

Aproximativ 4.000 de militari români şi din ţări membre ale NATO vor participa, cu 500 mijloace tehnice, la exerciţiul multinaţional NOBLE JUMP 2017 (NOJP17), care se va desfăşura, în perioada 26 mai - 16 iunie, pe teritoriul Greciei, Bulgariei şi României.

Cea mai mare parte a trupelor străine vor sosi din unităţi din Albania, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia şi Spania pe calea aerului, iar echipamentul greu va fi transportat pe mare şi pe calea ferată, urmat de convoiul terestru, pe ruta Grecia - Bulgaria - România, până la Centrul Naţional de Instruire Întrunită ”Getica” din Cincu.

În cadrul NOJP17, Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est va avea ca misiune coordonarea întregii etape de dislocare tactică a trupelor şi a echipamentelor pe teritoriul Greciei, Bulgariei şi României. Acest proces va fi facilitat de către Unităţile de Integrare a Forţelor NATO (NATO Force Integration Units - NFIUs) din Bulgaria, respectiv România, şi forţe aparţinând naţiunilor gazdă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici