Fost şef SPP, scrisoare către Manda: Membrii CSAT, monitorizaţi de CIA şi SRI

Dumitru Iliescu, fost şef al SPP, susţine, într-o scrisoare adresată preşedintelui Comisiei de Control al SRI, Claudiu Manda, că membrii CSAT au fost monitorizaţi de SRI şi CIA, precizând că a intrat în posesia unor date care atestă aceste informaţii.

2543 afișări
Imaginea articolului Fost şef SPP, scrisoare către Manda: Membrii CSAT, monitorizaţi de CIA şi SRI

Fost şef SPP, scrisoare către Manda: Membrii CSAT, monitorizaţi de CIA şi SRI

"Membrii CSAT monitorizaţi de către SRI şI CIA (..)Vă informez că am intrat în posesia unor date care reflectă faptul că, din ordinul domnilor George Maior şi Florian Coldea, membrii CSAT au fost monitorizaţi în mod complex, unii cu mandate date pe siguranţă naţională, alţii fără mandat, sau pe mandatele date pentru alte persoane din anturajul acestora. De asemenea, am primit informaţii conform cărora a fost monitorizat, pe mandat de siguranţă naţională, şi domnul Crin Antonescu, inclusiv în perioada în care a asigurat interimatul funcţiei de Preşedinte al României. Monitorizarea domnului Călin Popescu Tăriceanu s-a făcut pentru că reprezentanţii CIA la Bucureşti îl suspectau că are conexiuni cu francezii şi nu doreau ca acesta să acceada într-o asemenea functie. Şi dosarul penal care i s-a construit a fost făcut tot la sugestia acestora, pentru a fi scos din funcţia actuală şi din zona politică", susţine Dumitru Iliescu în scrisoarea adresată lui Claudiu Manda, postată pe Facebook.

"Monitorizarile menţionate anterior au fost făcute tot la sugestia reprezentanţilor partenerului strategic. Informaţiile obtinute în acest mod au fost transmise ilegal reprezentanţilor partenerilor noştri strategici, afectând grav Siguranţa Naţională a României", mai precizează Iliescu.

Fostul şef al SPP precizează că şi Departamentul Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale a avut cunoştinţă despre aceste aspecte.

"Informaţiile prezentate în această scrisoare mi-au parvenit de la persoane din interiorul SRI, persoane angrenate în operaţiunile de monitorizare şi ale căror date, furnizate anterior, s-au confirmat în totalitate", mai spune Dumitru  Iliescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici