Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Virgil Măgureanu, a ajuns, miercuri dimineaţă, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), pentru a i se aduce la cunoştinţă actul de inculpare în dosarul Mineriadei. La intrarea în sediul Parchetului General, fostul şef SRI nu a făcut nicio declaraţie. Acesta este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.
Şi fostul premier al României Petre Roman a ajuns, marţi dimineaţa, la sediul Parchetului General, unde a fost chemat de procurorii militari pentru a i se aduce la cunoştinţă actul de inculpare în dosarul Mineriadei. Petre Roman nu a făcut declaraţii jurnaliştilor în momentul în care a ajuns la sediul Parchetului General. Acesta este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, inculparea fiind unul dintre actele procedurale anterioare trimiterii în judecată. În perioada evenimentelor din 1990, Petre Roman era premier al României.
Şi fostul preşedinte al României din acea perioadă, Ion Iliescu, a dobândit calitatea de inculpat în dosarul Mineriadei, acesta prezentându-se luni la sediul parchetului. Ion Iliescu nu a dat declaraţii procurorilor.
Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, dar şi fostul premier Petre Roman, precum şi Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Măgureanu şi alte persoane au fost inculpate în dosarul Mineriadei din 1990, au anunţat procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 23 decembrie, de la acea dată fiind chemaţi toţi cei care sunt vizaţi de anchetă pentru a fi înştiinţaţi.
Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a alţi 1.242.
Citeşte şi: Uniunea Naţională a Judecătorilor din România îi cere Guvernului Grindeanu să nu modifice Codurile fără o dezbatere publică şi fără aviz CSM
Citeşte şi: Laura Codruţa Kovesi: „Dispariţia lui Sebastian Ghiţă a fost anunţată procurorului DNA după aproximativ 16 ore”
Citeşte şi: Numărul cazurilor de infecţii respiratorii şi pneumonii a crescut cu 54% în două săptămâni, în judeţul Alba