VEZI MAI JOS GALERIE FOTO
Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, o femeie a suferit arsuri pe aproximativ 20 la sută din suprafaţa corpului, un bărbat arsuri de gradele 2 şi 3 pe 40 la sută din suprafaţa corpului, iar un copil de 4 ani a fost dus la spital doar pentru supraveghere, fără să fie rănit.
Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă, a declarat că două autospeciale s-au deplasat la locul în care a luat foc rulota.
”Când au ajuns colegii la faţa locului, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără şi degajare de fum. După lichidare, au găsit în interior o fetiţă de aproximativ şase ani decedată”, a spus sursa citată.
Rulota în care se aflau cele patru persoane a luat foc pe bulevardul Mamaia, în zona Pescărie din municipiul Constanţa.
Citeşte şi: FOTO | Protest în Piaţa Victoriei: Sute de participanţi, nemulţumiţi de Legile Justiţiei, desfiinţarea Pilonului II de pensii şi propunerea ca Roşia Montană să fie scoasă din patrimoniul UNESCO
Citeşte şi: VIDEO | Dan Radu Ruşanu, fostul preşedinte ASF, salvat din apă la Eforie Nord de către salvamari
Citeşte şi: Preşedintele Tribunalului Timiş: Reacţia celor 5 judecători din CSM, care au reuşit să boicoteze “decapitarea” Inspecţiei Judiciare, semn că judecătorii nu mai tac
Citeşte şi: Anchetă la Timişoara după ce o femeie a ajuns în stare gravă la spital,lovită de un panou publicitar
Citeşte şi: Trafic rutier restricţionat pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, din cauza unei autoutilitare care s-a răsturnat
Citeşte şi: FOTO | FURTUNILE fac ravagii în ţară: Vântul puternic a smuls acoperişul pieţei din Petroşani/ Copaci căzuţi pe un spital din Târgu-Mureş. Pagube majore şi în Braşov, Cluj, Teleorman şi Argeş
Citeşte şi: Patru trenuri au avut întârzieri din cauza unui incendiu de vegetaţie, în judeţul Braşov
Citeşte şi: Niciun absolvent de liceu în comuna gorjană condusă de primarul fără diplomă nu a trecut bac-ul: ”Am plătit 800 de lei pentru meditaţii online, aici e mâna dascălilor, care nu îşi fac datoria”.
Citeşte şi: FOTO, VIDEO | Candidat la Institutul Naţional al Magistraturii: Nu sunt de acord cu propunerile ministrului. Vârsta nu arată competenţă