Video GALERIE FOTO, VIDEO Carmen Iohannis, alături de copii, de Ziua Internaţională a Autismului: Toţi copiii sunt ai noştri

Carmen Iohannis participă, duminică, la Sibiu, la ateliere organizate pentru conştientizarea autismului, soţia preşedintelui Klaus Iohannis lucrând, alături de copii, unii dintre ei cu autism, la semne de carte sau la creaţii orgami, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1030 afişări

Carmen Iohannis a ajuns în Parcul Sub Arini, din Sibiu, unde au loc cinci ateliere organizate pentru copiii cu autism şi nu numai pentru ei, în jurul orei 14. Aceasta a declarat că participă la atelierele organizate de fundaţia „Un copil, o speranţă” pentru conştientizarea autismului deoarece „trebuie să ne acceptăm şi să ne iubim pentru că aceasta ne este menirea”.

„E important să nu avem prejudecăţi de niciun fel. Toţi copiii sunt ai noştri, toţi suntem cu probleme, niciunul nu este lipsit de probleme, deci trebuie să ne acceptăm unii pe alţii aşa cum suntem şi să le luptăm şi să ne iubim pentru că aceasta ne este menirea”, a declarat presei Carmen Iohannis.

Aceasta a mai spus că anul acesta, în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel” va merge cu elevii săi la copiii internaţi în Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, dar şi la un orfelinat la care a fost şi înainte de Crăciunul din 2016.

Întrebată dacă va participa anul acesta la Semimaratonul de la Sibiu, la fel cum a făcut anul trecut, pentru a sprijini copiii născuţi prematur, soţia preşedintelui a răspuns că încă nu s-a decis.

Carmen Iohannis a spus că va rămâne alături de copiii din Parcul Sub Arini atât cât va fi necesar.

Soţia preşedintelui participă la fiecare atelier organizat, face origami, semne de carte cu amprenta Câinelui Allan, care este câine de terapie la UCOS.

De asemenea, Carmen Iohannis face fotografii cu copiii şi schimbă impresii despre cărţi citite cu aceştia.

Soţia preşedintelui României a venit la atelierele organizate de UCOS purtând o eşarfă albastră, culoarea care marchează Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului.

De altfel, de la ora 17, va începe marşul de conştientizare a autismului, din Parcul Sub Arini până în Piaţa Mare, şi se vor oferi circa o mie de baloane albastre.

Se va mărşălui sub sloganul „Sibiul albastru", până la ora 18, iar în Piaţa Mare se vor ţine discursuri privind semnificaţia acestei zile.

Tot sub acelaşi slogan, se vor ilumina în albastru Primăria Sibiu, Fundaţia UCOS şi Turnul Sfatului, între orele 18 - 24.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici