Gândul: Înmormântarea bulibaşei de Banat, trasă pe casetă ca o nuntă
Acolo, n-aveai loc de merţedesurile şi rover-urile cu numere de Franţa şi Germania. „E semn de respect, că am venit toţi la Nicolae, care e preşedintele la ţiganii din Timişoara, din ’90.“, zice grăbit-pios unul. Mai mult nu apucă să povestească. E prea grea coroana lungă cât un BMW pe care o cară. Zidurile de marmură ale reşedinţei Benga au fost tapetate cu coroane înalte. De abia încap de-a lungul camionului cu care bulibaşa urmează să fie dus pe ultimul drum.
În sala de la parterul viloiului e jale mare. Muzicanţii cântă de dor, pirandele îşi rup ochii de plâns. Din când în când, se mai leşină a durere. Cad pe moale, în braţele „vătrarilor”. Îşi revin după palme scurte, chiote şi puţină apă pe faţă. Coloana mortuară e pregătită de drumul spre ţintirim. Când colo cade o veste ca un blestem.