Guvernul a decis ca medicii cu dosare de pensii de boală ilegale să rămână fără drept de practică

Medicii care vor semna dosare de pensionare pe caz de boală în cazul cărora se constată însă ulterior că sunt încheiate fără justificare vor rămâne fără drept de liberă practică, a decis Guvernul în şedinţa de miercuri, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

2277 afişări
Imaginea articolului Guvernul a decis ca medicii cu dosare de pensii de boală ilegale să rămână fără drept de practică

Guvernul a decis ca medicii cu dosare de pensii de boală ilegale să rămână fără drept de practică (Imagine: Mediafax Foto)

Decizia a fost luată după ce s-a constatat că o treime din totalul celor 80% dosare de pensionare pe caz de boală verificate de Guvern erau încheiate ilegal.

"S-a constatat că persoanele care primeau ilegal pensie de invaliditate beneficiau şi de alte facilităţi. S-a decis ca medicilor depistaţi că semnează dosare de pensii de boală ilegale să li se ridice dreptul de liberă practică", au arătat sursele citate.

Guvernul a stabilit totodată să înfiinţeze o structură unică pentru verificarea tuturor prestaţiilor sociale.

Executivul a transmis ulterior un comunicat în care anunţă că a modificat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi a serviciilor teritoriale de expertiză medicală a capacităţii de muncă, pentru a combate pensionările frauduloase de invaliditate.

"Decizia a fost luată în condiţiile în care din cele 142.240 de dosare verificate până în prezent, s-a constatat că 1.711 de persoane nu obţinuseră acest drept în mod legal şi, prin urmare, şi-au pierdut pensia", se arată în comunicat.

În cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă funcţionează comisiile de avizare şi control al dosarelor medicale pentru pensie de invaliditate, Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă, precum şi Consiliul Superior de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă.

Prin noile modificări, Consiliul Superior de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă va avea inclusiv competenţa de a propune directorului general al institutului şi, după caz, directorului executiv al casei teritoriale de pensii sancţionarea medicilor experţi ai asigurărilor sociale pentru abateri privind nerespectarea criteriilor medicale şi a normelor metodologice referitoare la încadrarea în grade de invaliditate.

Consiliul Superior poate sesiza Colegiul Medicilor în situaţiile de încălcare gravă a normelor legale în vigoare privind exercitarea profesiei de medic. Pentru a putea realiza cu mai mare acurateţe şi în mod unitar controlul încadrării în grade de invaliditate, precum şi pentru a diminua situaţiile în care deciziile de încadrare sunt emise fără a ţine seama de domiciliu, prin apelarea subiectivă la anumiţi medici experţi ai asigurărilor sociale, se reglementează stabilirea obligatorie a arondării teritoriale a serviciilor şi a cabinetelor de expertiză medicală din fiecare judeţ, respectiv din municipiului Bucureşti, arată Guvernul.

În cadrul caselor teritoriale de pensii pot fi înfiinţate comisii de avizare şi verificare constituite din medici experţi ai asigurărilor sociale în vederea derulării unor acţiuni de control având ca obiect corectitudinea încadrării în grade de invaliditate.

De asemenea, s-au stabilit atribuţiile comisiilor de avizare şi control din cadrul institutului, în vederea eliminării posibilităţilor facile de pensionare pe motiv de invaliditate.

Comisiei Superioare de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă din cadrul institutului i-au fost atribuite competenţe sporite şi va putea analiza şi aviza din punct de vedere medical şi metodologic cazurile propuse spre soluţionare, va putea reexpertiza cazurile înaintate spre soluţionare de către comisiile de avizare şi control.

Comisia va putea soluţiona şi contestaţiile depuse împotriva deciziilor medicale asupra capacităţii de muncă emise de comisiile de avizare şi control.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici