Horodniceanu (DIICOT): Părinţii din reportajul "The Sun" nu au exercitat niciun abuz asupra copiilor care asamblau jucării

Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că părinţii copiilor care ar fi fost obligaţi să asambleze jucării pe sume derizorii nu au exercitat niciun abuz asupra acestora, aşa cum reieşea dintr-un reportaj al jurnaliştilor britanici de la "The Sun".

746 afișări
Imaginea articolului Horodniceanu (DIICOT): Părinţii din reportajul "The Sun" nu au exercitat niciun abuz asupra copiilor care asamblau jucării

Horodniceanu (DIICOT): Părinţii din reportajul "The Sun" nu au exercitat niciun abuz asupra copiilor care asamblau jucării

"Concluziile Biroului Teritorial din Satu Mare au fost că părinţii minorilor, aşa cum au fost aceştia descrişi în articolul jurnaliştilor englezi, nu au exercitat niciun abuz asupra copiilor lor, care să pună în primejdie viaţa, securitatea fizică a acestora, ba chiar, din anchetă a rezultat că se ocupă şi că sunt responsabili de creşterea şi educarea copiilor. Este doar un alt articol tendenţios al jurnaliştilor englezi referitor la persoane din România. (...) Noi nu avem autoritate asupra cetăţenilor străini care comit fapte în afara României, decât dacă au victime cetăţeni români. Aici, probabil că este la latitudinea persoanelor incriminate în articolul din ziar dacă vor să facă sau nu un demers judiciar împotriva jurnaliştilor", a declarat, pentru MEDIAFAX, procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Daniel Horodniceanu.

Ancheta a început în urma unui reportaj al publicaţiei britanice "The Sun" din noiembrie 2016, care a scris că jucăriile-surpriză din interiorul ouălor Kinder ar fi fost asamblate de membrii unor familii sărace din nordul României pe sume derizorii. Copii, care aveau vârste de minimum şase ani, ar fi fost plătiţi cu aproximativ un leu pe oră pentru a construi jucăriile-surpriză.

Potrivit jurnaliştilor britanici, tatăl unuia dintre copiii care ar fi lucrat la asamblarea jucăriilor ar fi declarat că aceasta este "o muncă de sclav", însă că nu are de ales. Pentru fiecare 1.000 de ouă Kinder pe care o familie le-ar fi asamblat, ar fi fost plătită cu suma de 20 de lei, se arăta în reportaj.

La acea vreme, Timea Jurj, despre care tabloidul britanic a susţinut că îşi foloseşte copiii minori pentru a asambla ouă Kinder, a negat acuzaţiile şi a declarat că nimic din ce s-a scris nu este adevărat, totul fiind o înscenare. Timea Jurj i-a declarat corespondentului MEDIAFAX, la momentul apariţiei imaginilor, că ziariştii britanici i-au spus că vor să promoveze ouăle Kinder pentru că în Anglia sunt foarte scumpe şi vor să se vadă cum se fac acestea, de la început până la sfârşit, iar femeia a căzut în capcana lor.

"Nu e nimic adevărat din ce au scris cei de la ziarul din Anglia. A fost o înscenare, ziariştii respectivi i-au pus pe copii să stea cum vor ei, le-au zis să facă o poză şi cu mine. Şi din poză se vede cum copiii zâmbesc şi că stau la o poză. Nici vorbă să fi lucrat şi ei la asamblat ouăle Kinder sau că eu i-aş fi exploatat. Ziariştii din Anglia mi-au spus că vor să promoveze ouăle Kinder pentru că în Anglia sunt foarte scumpe şi vor să se vadă cum se fac acestea, de la început până la sfârşit. Am căzut în capcana lor. Şi pentru că avem copii minori au venit aceste acuzaţii, şi nu au mers la alte familii care nu au copii şi fac acelaşi lucru, pentru că nu i-a interesat”, a spus la acea vreme Jurj.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici