Video Imagini greu de privit. Momente triste în familia Luizei Melencu: adolescenta a fost sărbătorită în lipsă de ziua numelui

Momente triste în familia Luizei Melencu, una dintre presupusele victime ale lui Gheorghe Dincă. Fata dispărută de 7 luni, care poartă şi numele Mihaela, a fost sărbătorită, vineri, de Sfinţii Mihail şi Gavril, în lipsă.

1535 afișări

Rudele au pregătit un tort şi au invitat la Radomir, în casa unde adolescenta a locuit până în luna aprilie, când a dispărut fără urmă, prieteni şi colegi de-ai Luizei. Cu ochii în lacrimi, toţi au cântat „ La mulţi ani!”.

Rudele tinerei sunt convinse că aceasta trăieşte şi o aşteaptă să se întoarcă acasă.

„Mi-e greu să cred că nu e lângă noi. Asta îşi dorea cel mai mult. Să sperăm că de acolo de unde este face tot posibilul să scape. Dumnezeu o va ajuta! Sper ca instituţiile statului să-şi facă datoria după aceste schimbări, nu numai cereri, numai funcţii…Nu vrem decât să aflăm adevărul şi să ne dea fata înapoi. Atât”, a declarat Monica Melencu, mama Luizei Melencu

Luiza Melencu a dispărut în luna aprilie, din Caracal. Ultima dată ea a fost văzută urcându-se într-o maşină de ocazie. Ulterior, după ce o altă adolescentă din zonă, Alexandra Măceşeanu, a fost dată dispărută, ancheta deschisă a condus la Gheorghe Dincă, un bărbat din Caracal care făcea taximetrie ilegal. Acesta a mărturist că le-a omorât pe cele două fete. Ancheta în acest caz este încă în desfăşurare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici