Impozitul pe mașini se va plăti ținând cont de norma de poluare. MAI a finalizat centralizarea

Publicat: 17 12. 2025, 12:35

Datele colectate pentru vehiculele înmatriculate în fiecare unitate administrativ teritorială din țară vor fi transmise prefecturilor din țară și Prefecturii București, vineri , 19 decembrie 2025.

„Începând de a doua zi, respectiv sâmbătă, 20 decembrie 2025, reprezentanții primăriilor pot intra în posesia datelor de la prefectura din județul din care fac parte, potrivit prevederilor legale ce le revin. Datele sunt transmise în mod securizat, cu respectarea protocoalelor de securitate și a prevederilor privind protecția datelor personale. Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a susținut astăzi, 17 decembrie 2025, o ședință în sistem videoconferință cu prefecții, pentru a explica mecanismul de transmitere a datelor”, transmite MAI.

Legea 239 din 2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 15 decembrie 2025 și produce efecte la trei zile după publicare. Astfel, Ministerul Afacerilor Interne nu poate transmite datele către unitățile administrativ teritoriale înainte ca legea să fie în vigoare, însă informațiile necesare vor ajunge la instituțiile prefectului în prima zi în care legea produce efecte.

Prin Legea 239 din 2025 se majorează impozitele pe mașini de la 1 ianuarie 2026. În majoritatea cazurilor impozitul pe mașină crește și vor plăti chiar și cei care au vehicule electrice, exceptate până acum de la plată. Din 2026, va conta și norma de poluare.