Încă 33 de medicamente noi introduse pe lista celor compensate și gratuite

Publicat: 30 01. 2026, 15:55

Ministrul Sănătății susține cp în ultimele șase luni a fost accelerat procesul de actualizare a listei de medicamente compensate și gratuite și a fost redus numărul terapiilor care așteptau de ani de zile să intre la finanțare publică.

Conform acestuia, în septembrie 2025, pe listă au fost introduse 41 de molecule noi, iar la începutul acestui an vor fi introduse alte 33 de medicamente.

Medicamente pentru mai multe tipuri de cancer

Concret, în oncologie va fi introdus, pentru prima dată în sistemul public, un medicament radiofarmaceutic pentru tratamentul cancerului de prostată, alături de alte terapii moderne pentru: melanom, cancer pulmonar fără celule mici, cancer mamar, cancer de prostată, mielom multiplu, limfoame, carcinom hepatocelular, colangiocarcinom, tumori cu mutații genetice, tumori GIST și alte forme de cancer pentru care medicina oferă astăzi soluții țintite.

În același timp, se va asigura acces la tratament pentru boli grave și rare: arterită cu celule gigante, hemoglobinurie paroxistică nocturnă, amiloidoză ereditară cu transtiretină, boala Fabry, miastenia gravis, epilepsii severe, boli autoimune și inflamatorii cronice.

Tratamente moderne

„De ce este important acest ritm accelerat? Pentru că alternativa era inacceptabilă: pacienți care așteptau tratamente moderne în timp ce medicina avansa, iar listele rămâneau blocate în proceduri”, susține Alexandru Rogobete.

El spune că va schimbarea va oferi tratamente moderne disponibile în România, costuri mai mici pentru oameni și acces real, nu doar pe hârtie.

Pachetul de măsuri este pus în transparență decizională pe site-ul Ministerului Sănătății.

Alexandru Rogobete mai spune că aceste resurse nu ar fi fost posibile fără eficiență: „Fără reducerea risipei, fără combaterea concediilor medicale false și fără contribuția milioanelor de români care susțin sistemul de sănătate. Acum este datoria noastră să transformăm aceste resurse în tratamente concrete pentru oameni”.