Incendiu de vegetație, întețit în județul Hunedoara din cauza vântului puternic. Pompierii intervin
ISU Hunedoara a activat Grupa Operativă. Pentru stingerea incendiului intervin 25 de pompieri militari, dar și 7 lucrători ai ocoalelor silvice din zonă, precum și un salvator montan din cadrul SALVAMONT Hunedoara.
Potrivit pompierilor, misiunea este una „foarte dificilă” din cauza vântului puternic. La fața locului au fost trimise cinci autospeciale de intervenție și comandă, iar ulterior forțele au fost suplimentate cu încă o autospecială de stingere de mare capacitate, de la Detașamentul Deva.
Pompierii spun că rafalele de vânt – care potrivit meteorologilor, ajung până la viteze de până la 90 km/h, în zonele de deal și munte – pot avea ca efect extinderea focului la fondul forestier. Așadar, pompierii încearcă să oprească extinderea focului.
Până la această oră, 20 de hectare de teren au ars. Dintre acestea, pompierii intervin, la momentul transmiterii știrii, pe o suprafață de 5 hectare, pentru a lichida flăcările care continuă să ardă în acest perimetru.
Potrivit pompierilor, misiunea este în dinamică, mai ales că vântul începe să bată tot mai tare. „Intervenția este în desfășurare”, au transmis pompierii ISU Hunedoara.
Meteorologii au emis 2 avertizări meteo, una de Cod Galben și una de Cod Portocaliu, valabile de duminică dimineața și până luni dimineața, în județul Hunedoara, unde se semnalează intensificări ale vântului.
Vântul face ravagii în Hunedoara
Din cauza vântului puternic, elemente de construcție de pe acoperiș s-au desprins în Deva, iar un copac a căzut pe calea ferată, rupând liniile de înaltă tensiune dintre Crivadia și Merișor. Pompierii hunedoreni au intervenit în ambele cazuri.
Din cauza copacului căzut pe liniile de înaltă tensiune ale căii ferate, un tren de călători staționează în gara Baru, până la remedierea situației și reluarea circulației feroviare, la intervenție fiind prezente 2 echipaje de pompieri din Petroșani. Călătorii aflați în tren nu au nevoie de îngrijiri medicale.