Incendiu într-un apartament din Pâncota. Un bărbat a fost dus la spital
Incendiul a cuprins un apartament de la etajul al patrulea al unui bloc din oraşul Pâncota, judeţul Arad, iar la acesta au ajuns pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Ineu, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pâncota, un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Staţia Şiria şi un echipaj de Poliţie.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că în momentul în care au ajuns echipele de intervenţie incendiul se manifesta în două camere ale apartamentului, iar proprietarul se afla în locuinţă.
„S-a realizat un dispozitiv de intervenţie până la etajul patru pe scări, persoana a fost evacuată din apartament, iar după circa 40-45 de minute incendiul a fost lichidat, acesta manifestându-se cu degajări mari de fum, fără a fi generalizat cu flacără deschisă la întreg apartamentul. Au fost deteriorate bunurile din cele două camere, din cauza fumului, apei şi, de asemenea, din cauza flăcării deschise”, a afirmat căpitan George Pleşca.
Potrivit acestuia, proprietarul aparatamentului – o persoană cunoscută cu probleme pshihice – a fost preluat de către echipajul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi transportat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Purtătorul de cuvânt al ISU Arad a afirmat că cel mai probabil incendiu a izbucnit din cauza unei ţigări nestinse, proprietarul adormind în timp ce fuma.
Oamenii din bloc au declarat, însă, că sunt terorizaţi de faptul că bărbatul a ameninţat de mai multe ori că va da foc apartamentului.
Citeşte şi: Constanţa: Numărul cererilor de cazare în căminele studenţeşti, cu 250 mai mare decât al locurilor
Citeşte şi: Intervenţie a ISU Argeş în cazul unui cetăţean ceh care a sărit din maşina care se răsturna
Citeşte şi: Angela Toncescu şi Dan Hosu vor fi cercetaţi sub control judiciar în dosarul privind Carpatica Asig
Citeşte şi: Sebastian Ghiţă s-a autodenunţat la Parchet:”Am participat la măsluirea raportului de expertiză privind teza de doctorat a Codruţei Kovesi”/ Iohannis: E ciudat/ Ponta: Dacă mă cheamă la Parchet, spun tot ce ştiu/ Reacţia lui Kovesi
Citeşte şi: Un băieţel de 4 ani lăsat nesupravegheat a fost lovit mortal de maşina unui taximetrist în Harghita