Prima pagină » Știri externe » Incendiul din barul din Elveția: Toate victimele au fost identificate, anunță poliția

Incendiul din barul din Elveția: Toate victimele au fost identificate, anunță poliția

Toate persoanele care au murit într-un incendiu izbucnit într-un bar din stațiunea Crans-Montana din Elveția, la începutul acestui an, au fost identificate, a anunțat poliția elvețiană, potrivit DW.
Incendiul din barul din Elveția: Toate victimele au fost identificate, anunță poliția
Sursa foto: Mediafax Foto
Diana Nunuț
05 ian. 2026, 10:29, Social

Toate persoanele care și-au pierdut viața în incendiul din stațiunea Crans-Montana din Elveția, în timpul sărbătorilor de Anul Nou, au fost identificate. Anunțul a fost făcut duminică de poliția elvețiană, potrivit Deutsche Welle.

26 dintre victime aveau sub 18 ani, iar alte două persoane care și-au pierdut viața în incendiu aveau doar 14 ani, au mai spus oficialii, menționează sursa citată.

Incendiul care s-a produs joi, de Anul Nou, în barul din stațiunea elvețiană Crans-Montana este unul dintre cele mai grave dezastre din istoria țării, a declarat președintele Guy Parmelin.

Potrivit poliției elvețiene, 21 dintre victime erau cetățeni elvețieni, iar șapte erau francezi. Una dintre victime avea dublă cetățenie elvețiană și franceză. Alte șase persoane care și-au pierdut viața aveau cetățenia italiană. Printre victime se aflau și persoane cu cetățenie belgiană, portugheză și turcă. Și un tânăr român, în vârstă de 18 de ani, a murit în urma incendiului.

Poliția nu a făcut publică identitatea acestor victime.

De asemenea, în urma tragediei, peste 100 de persoane au fost rănite, multe dintre ele grav. Treizeci și cinci dintre acestea au fost transferate la spitale din Belgia, Franța, Germania și Italia.

Potrivit Reuters, două persoane care conduceau barul sunt anchetate penal sub suspiciunea de infracțiuni, inclusiv omor din neglijență, a declarat duminică poliția.

Recomandarea video