Întâmpinarea Domnului, ziua în care Dumnezeu intră în spațiul public / Sărbătoarea răbdării în era breaking-news-ului

Nu se întâmplă nimic spectaculos în această zi și tocmai de aceea, semnificațiile sunt cu atât mai profunde.

A 40-a zi de la Nașterea Domnului.

Acum, mama sa, Maria, împreună cu logodnicul său, bătrânul Iosif, îl aduc la Templu pe pruncul Hristos, după legământul instituit de Moise, care ceruse ca primul copil de parte bărbătească să fie adus spre închinare Domnului în cea de-a 40-a zi de la nașterea sa.

La Templu, e bătrânul Simeon. Acestuia i se promisese că nu va închide ochii decât după ce îl va ține în brațe pe Mântuitorul tuturor neamurilor, pe Isus Hristos, Domn și prunc în aceeași măsură.

Rugăciunea bătrânului Simeon

„Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău, Israel”.

Asta e tot. Probabil, una dintre cele mai „trecute cu vederea” sărbători, una dintre cele mai tăcute. Nu vin magi, nu apar trei stele pe cer, nu cade foc din cer, nu se rupe istoria în două, nu se întâmplă, practic, nimic spectaculos.

Creația și Sensul ei

Cu toate acestea, Întâmpinarea Domnului este una dintre cele mai pline de sensuri sărbători, pentru că aici Dumnezeu intră în viața publică pe ușile cele mari ale Templului, adică Se face cunoscut oamenilor.

În trupul mic al unui nou-născut de 40 de zile stă această smerenie a lui Dumnezeu, prefăcut în trup omenesc, cea mai frumoasă declarație de iubire făcută vreodată omului.

Fără îndoială, aici avem de-a face cu Însuși Sensul Creației.

Simeon, bătrânul cuminte și în rost

Acest bătrân aflat în imposibilitatea de a muri, blocat într-o carne veche de timp, nu a făcut altceva decât să aștepte. Apoi s-a eliberat. Fără dovezi și fără explicații. În cumințenie și rost.

Simeon îi spune Mariei: „Prin sufletul tău va trece sabie”, iar proorocița Ana, și ea veche de zile, îl recunoaște, îl constată pe Hristos.

Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare a recunoașterii: creatura își cunoaște Creatorul și capătă sens. Așa cum Dumnezeu ține lumea pe palmele Lui, tot astfel creatura (bătrânul Simeon) Îl ține pe Dumnezeu pe palmele sale.

Breaking-news și așteptare

Se țese acum și o paralelă dureroasă: într-o lume a accesului nelimitat la informație, discernământul e tot mai rar. În urgența lumii, în care totul cere reacție imediată, câți ar avea răbdare măcar să aștepte?

Într-o lume a breaking-news-ului, vedem enorm și recunoaștem puțin.

Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare tăcută, fără spectacol, o conștientizare a ideii că bucuria mântuirii vine la pachet cu suferința sabiei.

Unele lucruri nu se caută, se recunosc

Este o sărbătoare care ne învață că așteptarea răsplătește, că lumina are discreție și că omul are capacitatea de a recunoaște Adevărul atunci când se află în prezența Lui – un Adevăr clarificator, chiar dacă nu viral.

La urma urmei, într-o lume care aleargă, Întâmpinarea ne amintește că unele lucruri nu se caută, se recunosc.