Ivanka Trump, fotografie în Orientul Mijlociu la Zidul Plângerii, alături de soțul său și trimisul special al SUA

Publicat: 10 10. 2025, 20:44
Actualizat: 10 10. 2025, 20:47
January 20, 2025, Washington, District Of Columbia, USA: Eric Trump, Ivanka Trump and Donald Trump, Jr. look on ahead of the Presidential Inauguration of Donald Trump at the Rotunda of the U.S. Capitol in Washington, U.S., January 20, 2025. REUTERS/Kevin Lamarque/Pool (Credit Image: © Kevin Lamarque/CNP via ZUMA Press Wire)

Trimisul special al lui Donald Trump în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, fiica președintelui, Ivanka Trump, și ginerele acestuia, Jared Kushner, au vizitat Zidul de Vest din Ierusalim, scrie Sky News.

Potrivit The Times of Israel, Witkoff a declarat reporterilor că este „foarte fericit” în legătură cu acordul de încetare a focului.

„Suntem foarte fericiți că, sperăm, ostaticii vor fi eliberați luni”, a spus el, adăugând că „va fi pace și multe vieți vor fi salvate”.

Witkoff și Kushner au sosit joi în Israel după ce au participat la negocierile din Egipt. Cei doi au participat și la ședința cabinetului israelian de joi seară, în cadrul căreia a fost ratificat acordul de încetare a focului.

Ivanka Trump a și postat pe X o fotografie în care apare la Zidul Plângerii.

Trump urmează să se alăture lui Witkoff, Kushner și fiicei sale Ivanka în Israel luni.