Judecătoria Cornetu, închisă după incendiu. Şedinţele, relocate la Tribunalul Ilfov

  • Sediul Judecătoriei Cornetu este închis, după incendiul care a afectat în noaptea de duminică spre luni, sediul instituţiei.
  • Şedinţele de judecată vor fi relocate, în principiu, în sediul Tribunalului Ilfov, a anunţat CSM.
408 afișări
Imaginea articolului Judecătoria Cornetu, închisă după incendiu. Şedinţele, relocate la Tribunalul Ilfov

Judecătoria Cornetu, închisă după incendiu. Şedinţele, relocate la Tribunalul Ilfov

Potrivit CSM, incendiul a izbucnit în mansarda Judecătoriei Cornetu, unde se aflau arhiva cu dosare soluţionate şi birouri de grefieri. Instanţa era închisă, astfel încât nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale, în sensul în care este afectată folosinţa sediului Judecătoriei Cornetu, inclusiv sălile de judecată.

Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au acţionat şi încă acţionează pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, fiind efectuate în continuare cercetări cu privire la cauzele care au determinat producerea incidentului.

Accesul în sediul Judecătoriei Cornetu nu este permis, fiind luate măsuri pentru relocarea şedinţelor de judecată, în principiu, în sediul Tribunalului Ilfov, susţin reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici