Mama tânărului mort în Mont Blanc spune că autorităţile nu i-au anunţat decesul fiului
Octavia Rudeanu, mama tânărului de 33 de ani, care a fost profesoară de sport la o şcoală din Buzău, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că nu a fost anunţată oficial despre moartea fiului său.
Femeia a spus că a aflat vestea de la o nepoată de-a sa care se află în Franţa şi care a mers la Consulatul român. Autorităţile de acolo i-au confirmat acesteia decesul fiului său, însă un anunţ oficial nu ar fi venit ulterior.
La rândul său, tatăl tânărului Mihai Robert Roşanu, rănit în acelaşi incident, a spus şi el că autorităţile nu l-ar fi anunţat oficial despre incidentul din masivul Mont Blanc. Bărbatul a spus că a văzut la televizor ştirea şi ar fi făcut legătura cu fiul său, despre care ştia că se află în Alpii francezi. Familia sa se află deja la spitalul din Franţa unde este internat fiul său, care a suferit mai multe traumatisme în urma incidentului.
Un prieten al celor doi, Cristi D., a spus că nici unul dintre tineri nu avea cursuri de alpinism, fiind doar pasionaţi de munte şi sport.
Alpinistul Petre Rudeanu a murit, miercuri, în timp ce cobora de pe masivul Mont-Blanc, în Alpii francezi, la o altitudine de aproximativ 4.000 de metri. El a căzut în gol aproximativ 200 de metri, fiind găsit într-o crevasă cu adâncimea de 15 metri, în zona Dome du Gouter, a explicat Jandarmeria franceză. Alpinistul l-a antrenat în cădere şi pe colegul său cu care se afla pe munte, Mihai Robert Roşanu, care a fost rănit grav şi spitalizat în urma incidentului.
Cei doi tineri, ambii în vârstă de 33 de ani, sunt buzoieni, absolvenţi ai Colegiului "Bogdan Petriceicu Haşdeu", colegi de generaţie cu Violeta Băjenaru, singura româncă decedată în urma prăbuşirii unui avion Air France care s-a prăbuşit în Oceanul Atlantic.
Alpinistul mort, Petre Rudeanu, era inginer energetician, iar de câţiva ani se mutase în Bucureşti, însă la aproape fiecare sfârşit de săptămână venea la Buzău, la mama sa, fost profesor de sport.
Robert Mihai Roşanu era de profesie medic stomatolog, la fel ca tatăl său, cu care are un cabinet de profil în municipiul Buzău.
Petre Rudeanu şi Robert Roşanu erau prieteni de mici copii şi mergeau împreună pe munte.