Video Mihai Chirica se apără, după ce a primit critici privind declaraţia despre congolezi şi sirieni: Este o metaforă

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a explicat, sâmbătă, că declaraţia sa despre „congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi” este, de fapt, o metaforă „pe care o folosim cu toţii”.

937 afișări

Declaraţiile privind congolezii, somalezii şi sirieni au fost o metaforă, susţine Mihai Chirica. Acesta a explicat că ştie că nu este „politically correct”, dar că a vrut să tragă un semnal de alarmă privind investiţiile în educaţie. Întrebat cum comentează faptul că directorul CNCD a anunţat că insituţia pe care o conduce s-a autosesizat privind declaraţiile sale, primarul Iaşului a invocat o stare de echilibru.

„E foarte bine că s-a autosesizat, nu pun la îndoială faptul că nu doreşte să fie o stare de echilibru. Este o metaforă pe care o folosim cu toţii de fiecare dată când facem trimitere la discrepanţele majore dintre un stat european, cum este România, care acum 100 de ani făcea descoperiri de care se bucură tot globul astăzi, mă refer poate şi la motorul cu reacţie. Iar din lipsa de educaţie ajungem să ne dezintegrăm şi o să ajungă popoare africane să ne conducă, pentru că ei investesc în educaţie, iar noi trăim doar din trecut şi nu înţelegem că fără a da atenţie acestui domeniu vital al naţiunii române ne vom descompune.", a declarat Mihai Chirica.

Acesta susţine că declaraţiile sale au fost un semnal de alarmă.

„Este mai vocal, mai a strigăt, mai a urlet, aş putea spune, dar exprimă un adevăr care ar trebui să ne doară pe fiecare dintre noi. Nu este <politically correct>, dar eu nu o să fac doar politică de dragul corectitudinii de imagine, ci vreau să spun adevăruri care dor. Acestea sunt parte dintre ele şi le voi spune de fiecare dată când le descoperim, pentru că dacă nu le rostim, nu o să ştim niciodată ce e de făcut în această ţară, ne vom aşeza un cerceaf pe cap şi vom crede că totul este corect şi frumos", a continuat Chirica.

Directorul CNCD, Asztalos Csaba, a anunţat, vineri seara, că s-a autosesizat după declaraţiile făcute de primarul Iaşului. Mihai Chirica a spus într-o emisiune, la un ziar local, că „o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac”.

„Resursa principală a unui stat care se doreşte a fi longeviv este educaţia. Nu se investeşte în educaţie, putem spune <La revedere!>. Adică o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi or să ne cucerească şi o să ne devină şi şefi. Adică o să ne conducă, pur si simplu o să te trezeşti la Primăria Municipiului Iaşi cu un congolez, că mai sunt şi de ăştia de naţionalitate română, dar se comportă ca nişte congolezi, şi or să vrea să ne conducă. Pentru că nu se mai pune accent pe educaţie", a declarat Mihai Chirica.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici