Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a decis amânarea cu o săptămână a publicării noii programe pentru Limba și Literatura Română pentru clasa a IX-a, pentru „a integra” sugestiile primite în timpul consultărilor.
Decizia vine după ce peste 200 de profesori și scriitori, precum și cercetători ai Academiei Române au criticat programa, descriind-o ca pe una depășită și nerealistă, completamente ruptă de realitatea elevilor, despre care Mediafax a scris aici.
În viziunea acestora, documentul, prezentat ca o „reformă”, ar fi de fapt o restaurație a programelor ceaușiste, o reîntoarcere la un cronologism rigid și la o viziune etnocentrică, incompatibile cu realitățile educației europene și cu nevoile unei generații crescute în era digitală.
În timp ce sisteme educaționale performante – precum cele din Finlanda, Danemarca, Germania sau Suedia – utilizează abordări tematice, transversale și centrate pe competențe, România pare pregătită să reînvie modul de predare al anilor ’30, după stilul impus, la acea vreme, de Nicolae Cartojan și „devenit tutelar începând cu anii ’70, când metoda istorică s-a transformat în vehicul pentru ideologiile naționalismului ceaușist”, se arată în memoriul adresat ministrului Educației, Daniel David.
Mai mult decât atât, consultanți și profesori de elită au acuzat și lipsa de transparență a grupului de lucru care a fost „soomat” să semneze un document de confidențialitate, prin care, deci, se obligau să nu divulge nicium discuțiile din timpul orelor de discuții.
Radu Szekely, consultant educațional și fost consilier în Ministerul Educației, a stras atenția în spațiul public asupra gravului derapaj.
„O reformă reală nu se face „cu ușile închise”, ignorând semnalele specialiștilor în științele educației care nu sunt de acord cu noi. O programă care va influența generații nu se face într-o șuetă cu 30 de colegi pe timpul verii, mimând apoi dezbaterea vreme de câteva luni în grupuri de lucru formate din specialiști forțați, prin semnarea unui act de „non-disclosure”, să tacă”, a scris Radu Szekely pe contul personal de Facebook.