Ministerul Justiţiei a anunţat că renunţă "să elaboreze un proiect de lege privind modificarea codurilor"/ CSM a primit însă pentru avizare proiectul

Ministerul Justiţiei transmite, printr-un comunicat de presă, că instituţia nu este preocupată să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea codurilor penale. Anunţul, după ce un proiect de lege a fost trimis către CSM.

12880 afișări
Imaginea articolului Ministerul Justiţiei a anunţat că renunţă "să elaboreze un proiect de lege privind modificarea codurilor"/ CSM a primit însă pentru avizare proiectul

MJ: Ministerul nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea codurilor (Imagine: Shutterstock/ Arhiva Foto Mediafax)

Ministerul Justiţiei transmite, printr-un comunicat de presă, că instituţia nu este preocupată să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea codurilor penale. Anunţul, după ce un proiect de lege a fost trimis către CSM.

"Ministerul Justiţiei nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală. În prezent, Ministerul Justiţiei centralizează deciziile pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la actele normative menţionate, urmând ca acestea să fie analizate în perioada următoare", transmite Ministerul Justiţiei.

"Ministerul renunţă la proiect întrucât doreşte elaborarea unuia mai complex", a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cristina Liţă.

Decizia vine după ce instituţia a transmit către CSM un proiect de lege de modificare a codurilor care prevedea excluderea pragului de 200.000 de lei de la care se putea investiga infracţiunea de abuz în serviciu, potrivit OUG 13, restul prevederilor din ordonanţa de urgenţă abrogată fiind menţinute.

"Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, îndeplineşte un act prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau nu îndeplineşte un act prevăzut de dispoziţiile exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute şi garantate de legile în vigoare, se pedepseşte cu închisoarea de la trei ani sau cu amendă", potrivit propunerii care a ajuns la CSM şi la parchete.

În proiect erau menţinute menţiunile care prevedeau ca dispoziţiile să nu se aplice în cazul emiterii, abrogării sau adoptării actelor normative.

Ministrul Justiţiei anunţa dimineaţa că luni va face public proiectul de lege.

"Prioritatea pentru ziua de azi e pregătirea şi susţinerea bugetului în Parlament, cât şi faptul că dorim să prezentăm în dezbatere publică o lege, aşa cum am anunţat ieri în şedinţa de guvern", spunea Florin Iordache.

CSM anunţă că a primit pentru avizare proiectul de lege pentru modificarea Codurilor

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că a primit, luni, spre avizare de la Ministerul Justiţiei proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale şi Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru abrogarea OUG 13/2017, acesta din urmă fiind pe ordinea de zi a plenului CSM de marţi.

"În cursul dimineţii de azi, 6 februarie 2017, la Consiliul Superior al Magistraturii au fost primite, în vederea avizării, de la Ministerul Justiţiei, următoarele proiecte de acte normative: Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală şi Proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru abrogarea OUG nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală", potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), remis luni MEDIAFAX.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală elaborat de Ministerul Justiţiei a fost comunicat pentru analiză şi consultare tuturor instanţelor şi parchetelor din România, potrivit sursei citate.

"Punctele de vedere ale entităţilor menţionate vor fi transmise Consiliului până la data de 10 februarie 2017, în vederea centralizării şi sintetizării, urmând ca acestea, împreună cu punctul de vedere al Direcţiei Legislaţie, Documentare şi Contencios din cadrul Consiliului să fie analizate până cel mai târziu la data de 15 februarie 2017 în cadrul unei şedinţe a Comisiei nr.1 – „Legislaţie şi cooperare interinstituţională”, anterior dezbaterii Plenului Consiliului. În ceea ce priveşte solicitarea Ministerului Justiţei privind avizarea Proiectului de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru abrogarea OUG nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală, aceasta face obiectul ordinii de zi a şedinţei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 7 februarie 2017", potrivit sursei citate.

Ministerul Justiţiei organizează un grup de lucru pe proiectul de lege privind modificarea Codurilor

Ministerul Justiţiei a anunţat că organizează, în perioada următoare, un grup de lucru inter-instituţional în vederea elaborării unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici