Ministerul Justiţiei vrea să mărească bugetul de hrană pentru fiecare deţinut, la 5 lei pe zi
„A fost elaborat proiectul de ordin al ministrului Justiţiei pentru aprobarea valorilor financiare ale normelor de hrană ale persoanelor private de libertate. (…) În vederea elaborării proiectului (…) a fost numită o comisie formată din specialişti din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate, aceasta stabilind normele financiare de hrană pentru persoanele condamnate, prin stabilirea unor noi valori financiare a normelor de hrană acordate deţinuţilor. Astfel, de la 3,76 lei/zi/persoană fără TVA, corespunzătoare valorii actuale a normei 17, pentru această normă de hrană noua valoare fiind stabilită la 5,51 lei/zi/persoană, fără TVA”, se arată într-un document publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei.
De asemenea, se mai precizează, în sursa citată că în corelare cu acest proiect, a mai fost elaborat un altul prin care se modifică structura normelor de hrană, fiind adăugate alimente noi, precum carnea de vită, şi mărite raţiile de biscuiţi, legume, fructe, conserve de legume, brânză telemea etc.
Impactul financiar asupra bugetului general este, potrivit documentului: anul curent – 11.922.000 lei, iar în următorii patru ani – 14.221.000 de lei.
„În consecinţă, având în vedere modificările preconizate prin proiectul de ordin al ministrului justiţiei pentru aprobarea normelor de acordare a drepturilor de hrană a devenit necesară reglementarea noilor valori financiare, corespunzătoare modificărilor intervenite. Având în vedere aceste aspecte, cele două demersuri urmează a fi efectuate în acelaşi timp, astfel încât să se dea eficienţă aplicării practice actelor normative în materia normelor de hrană alocate persoanelor private de libertate”, mai precizează proiectul.
 Citeşte şi: VIOLENŢE la frontiera cu Fâşia Gaza: Cel puţin 100 de   protestatari palestinieni, răniţi în confruntări cu armata israeliană   
 Citeşte şi: Automodelism sportiv, expoziţii şi concert, în weekend, la Palatele   Brâncoveneşti din Mogoşoaia   
 Citeşte şi: Gabriel Oprea: În pomul cu roade se dă cu pietre. În politica din   România nu e nevoie de onoare să rezişti   
 Citeşte şi: Anthony Bourdain a păstrat toată cariera amintirea nefericită a   episodului filmat în România | VIDEO   
 Citeşte şi: Tudorel Toader se va întâlni   cu delegaţia Comisiei de la Veneţia luni, la Bucureşti. Teme de discuţie: Legile justiţiei şi codurile penale modificate   

