Ministrul Educaţiei cere profesorilor să încheie situaţia şcolară fără supraîncărcarea programului
Ministerul Educaţiei informează, marţi că ministrul Daniel Funeriu a semnalat faptul că „una din preocupările prioritare trebuie să o constituie organizarea şi desfăşurarea activităţii instructiv-educative în condiţii de disciplină şi siguranţă”.
„În acest sens, factorul cheie este atenţia ce va fi acordată respectării regulamentelor şcolare şi a celor de ordine interioară la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ”, potriit sursei citate.
În acest context, ministrula a atras atenţia în mod deosebit asupra încheierii situaţiei şcolare a elevilor „în condiţii optime, evitându-se pe cât posibil supraîncărcarea programului de lucru”.
Elevii vor fi în vacanţă în perioada 30 ianuarie – 7 februarie, cursurile începând în 8 februarie.