Ministrul Sănătății: cu siguranță în București este nevoie de un centru pentru arși grav
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a vizitat vineri, șantierul centrului de arși pentru copii de la Spitalul Grigore Alexandrescu din București singurul centru de acest fel din țară cu specific pediatric. Ministrul s-a declarat mulțumit de ritmul lucrărilor.
„Lucrările avansează într-un ritm avansat, așa cum am discutat cu constructorul. Încă din vară a accelerat ritmul de lucru, în sensul în care se lucrează în mai multe schimburi. Uneori se lucrează inclusiv noaptea. Începând din această primăvară au primit aviz inclusiv pentru lucrări care se vor desfășura în weekend, sâmbătă și duminică. Estimările sunt pentru finalizarea structurii de rezistență pentru toate cele patru etaje plus etajul tehnic în mai anul acesta, urmând ca conform planului graficului de lucru până la finalul acestui an, cădirea să fie finalizată, iar în 2027 la început să fie dată în folosință”, a declarat Alexandru Rogobete.
Ministrul Sănătății a precizat că este al treilea centru de arși grav din țară. Cel de la Timișoara este finalizat.
„Acum se instalează echipamentele medicale și se realizează ultimele teste funcționale, urmând ca probabil în luna aprilie sau mai, în funcție de cum se instalează toate echipamentele, să fie dat în folosință. Centrul de la Târgu Mureș este într-un grad avansat de construcție, vorbim de peste 95%. Termenul lui pentru punerea în funcție este vara acestui an”, a declarat Rogobete.
„Analizând în schimb toate cifrele și vorbesc aici de numărul de pacienți cu arsuri grave care au apărut în ultima perioadă anului și fac un apel aici la oarecare responsabilitate, pentru că în perioada 22 decembrie-10 februarie numărul de arsuri grave din România a explodat. Vorbim de foarte mulți pacienți, foarte multe arsuri. Am avut dificultăți mari în a gestiona toate aceste cazuri din lipsa locurilor, evident, atât în România cât și în Uniunea Europeană”, a mai spus Alexandru Rogobete.
Centrul de arși, construit probabil în Sectorul 4
Alexandru Rogobete a precizat că cel mai probabil că acesta va fi construit în sectorul 4. „Mai multe date despre viitorul proiect or să apară în a doua parte a anului, dar cu siguranță și în București este nevoie de un centru pentru arși grav”, a concluzionat ministrul Sănătății.