Noi arestări în cazul furtului unui milion de euro

Alte şase persoane au fost arestate în cazul furtului sumei de un milion de euro dintr-o locuinţă din Ploieşti, furt comis în 14 ianuarie 2011, numărul suspecţilor pe numele cărora au fost emise mandate de arestare în acest caz ajungând astfel la nouă.

42 afișări
Imaginea articolului Noi arestări în cazul furtului unui milion de euro

Noi arestări în cazul furtului unui milion de euro (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat dat publicităţii, miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Prahova, nouă persoane au primit mandate de arestare preventivă până în prezent în cazul furtului sumei de un milion de euro reclamat de o femeie din Ploieşti, furt produs în luna ianuarie a acestui an.

Conform sursei citate, până în prezent, în arestul IJP Prahova au ajuns trei persoane, între acestea aflându-se principalul suspect în comiterea acestui furt, respectiv Alexandru Tănase, în vârstă de 16 ani, asupra căruia, în momentul în care a fost reţinut săptămâna trecută, poliţiştii au găsit aproape 120.000 de euro.

În arestatul IPJ Prahova se mai află doi bărbaţi susectaţi că l-au tâlhărit pe Alexandru Tănase şi l-au deposedat de o sumă de bani din furtul comis de acesta.

Alte şase persoane au primit mandate de arestare în lipsă în acest caz, unul dintre cei pe numele cărora a fost emis mandat de arestare este cel de-al doilea suspect principal, respectiv un tânăr de 21 de ani, din Valea Călugărească, despre care poliţiştii au informaţii că a fugit în Italia.

Conform comunicatului dat publiciăţii, miercuri, de IPJ Prahova, alţi cinci suspecţi domiciliaţi în comuna Valea Călugărească şi în Ploieşti au primit mandate de arestare în lipsă pentru o perioadă de 30 de zile, toate cele cinci persoane fiind acuzate că l-au tâlhărit pe Alexandru Tănase, tânărul de 16 ani despre care poliţiştii presupun că a comis furtul şi care în timpul audierilor şi-a recunoscut fapta.

Poliţia continuă cercetările în acest caz pentru a depista toate persoanele implicate şi face cercetări pentru recuperarea prejudiciului.

O femei de 60 de ani din Ploieşti a reclamant în 16 ianuarie furtul sumei de un milion de euro dintr-o casă nelocuită din Ploieşti, iar până acum anchetatorii au reuşit să recupereze în bani sau bunuri aproximativ 200.000 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici