O buzoiancă a murit în urma unei explozii urmate de incendiu produse în casă
Pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină, miercuri dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Căldărăști, oraș Pogoanele. Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 03:55, de către un vecin care a auzit o explozie provenind din gospodărie.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului locuinței și anexelor gospodărești, pe o suprafață totală de aproximativ 180 mp. În interiorul imobilului a fost identificată o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani, surprinsă de incendiu și găsită carbonizată.
Pe timpul intervenției, pompierii au găsit trei butelii aflate în interiorul locuinței. Una dintre acestea a explodat înainte de sosirea forțelor de intervenție, iar celelalte două au fost extrase în siguranță de către pompieri, fiind eliminat astfel riscul producerii altor explozii.
Incendiul a fost localizat și ulterior lichidat în jurul orei 07:00.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric produs la un conductor defect.