Consilierii Generali ai Municipiului Bucureşti au aprobat, în cadrul unei şedinţe extraordinare a CGMB, prelungirea perioadei de implementare a proiectului de ,,Modernizare infrastructură rutieră Piaţa Sudului” până la data de 31 decembrie 2018.
,,Acesta este termenul maxim de finalizare al obiectivului de investiţii, dar se referă la partea de finanţare. Îmi e greu sa spun o dată exactă când se va finaliza efectiv realizarea acestui proiect. Există un grafic de execuţie, un termen asumat. Termenul final estimat pentru deschiderea pasajului este de un an, deci august 2017. Termenul este estimativ, deci posibil să apară modificări. Procentul de realizare a acestui proiect este de 73,3% în acest moment. Sumele eligibile atrase din fonduri europene au fost de 17 milioane de lei, la o valoare totală a proiectului de 123 de milioane de lei. Dacă nu se prelungea aceast termen de finanţare, am fi fost obligaţi să dăm înapoi şi aceste sume primite de la Uniunea Europeană”, a declarat Florin Legea, director excutiv al Direcţiei de Transporturi, Drumuri şi Sistematizare a Circulaţiei din cadrul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti.
Lucrările la pasajul de la Piaţa Sudului, a cărui lungime este de 356 de metri, au început în primăvara anului 2014 şi ar fi trebuit să se încheie în decembrie 2015.
Primăria Generală a Capitalei a prelungit, însă, termenul de execuţie până în vara acestui an, iar noua administraţie a decis acum o altă modificare a termenului – iarna anului 2018.
Citeşte şi: Pasajul de la Piaţa Sudului este finalizat în proporţie de aproximativ 70%, dar va fi gata la sfârşitul anului 2018. Cine este de vină
Citeşte şi: Gabriela Firea: Noi termene de finalizare pentru Pasajul de la Piaţa Sudului şi Arcul de Triumf
Citeşte şi: Motivarea condamnării torţionarului Ion Ficior la 20 de ani de închisoare cu executare: Regimul lui a dus la lichidarea fizică şi psihică a deţinuţilor
Citeşte şi: Aurelia Dăogaru (36 ani) este unul dintre românii care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului din Italia. Băiatul ei, în vârstă de 11 ani, a fost salvat – FOTO
Citeşte şi: Trei milioane de euro pentru dotarea cabinetelor medicale şi stomatologice din Bucureşti
Citeşte şi: Dosar penal deschis de Poliţia Capitalei în cazul fanului dinamovist ucis după derby-ul cu Steaua. Anchetatorii încearcă identificarea presupusului autor
Citeşte şi: Reţea de traficanţi de migranţi din care făceau parte şi doi poliţişti de frontieră, destructurată/ Traficanţii cereau sume cuprinse între 700 şi 2000 de euro
Citeşte şi: Cele două AXE ROŞII de cutremur din România. În cât timp se dă alerta şi care sunt zonele de risc