Video Oana Hăineală, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a fost audiată la DNA în dosarul deschis după adoptarea OUG 13: Toate persoanele implicate trebuie audiate ca martori

Oana Hăineală, procuror şi fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a ajuns, marţi dimineaţa, la sediul DNA, magistratul fiind citat în dosarul deschis după adoptarea ordonanţei 13 privind modicarea codurilor penale. Hăineală a fost retrasă de la minister, la cererea procurorului general.

3410 afișări

"Sunt audiată în calitate de martor, era normal să fiu chemată, dar nu am nicio legătură cu ordonanţa", a declarat Oana Hăineală înainte de a intra la audieri.

Oana Hăineală a fost retrasă de la Ministerul Justiţiei în urma unei cereri a procurorului general al României, măsură luată şi în cazul lui Constantin Sima. Luni, Sima, a fost audiat patru ore de procurorii DNA în aceeaşi cauză.

"Am dat o declaraţie în calitate de martor în dosarul în care se fac cercetări privind ordonanţa de urgenţă a Guvernului numărul 13. Nu pot oferi alte date fiind o cauză în faza de urmărire penală. Am calitatea de martor", a declarat procurorul Constantin Sima, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, la ieşirea din sediul DNA.

Întrebat dacă are ce să îşi reproşeze privind redactarea actului, Sima a răspuns: "Nu, absolut nimic".

Procurorii DNA au deschis o anchetă ca urmare a unei sesizări primite după adoptarea OUG 13, deschizând o anchetă. DNA a cerut documente Ministerului Justiţiei privind persoanele care au lucrat la redactarea proiectelor.

Ordonanţa de urgenţă 13 a fost abrogată duminică, după ce sute de mii de oameni au protestat în toată ţara.

Oana Hăineală, după audieri: Toate persoanele implicate trebuie audiate ca martori

Procurorul Oana Hăineala, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a declarat, marţi, după ce a fost audiată mai bine de două ore de procurorii DNA în dosarul deschis după adoptarea ordonanţei 13, că toate persoanele implicate are trebui audiate.

"Dacă dosarul va deveni public o să aveţi acces la toate declaraţiile mele. Toate persoanele care au fost implicate trebuie audiate ca martori, este normal. Atribuţiile mele erau prevăzute şi bine stabilite pe site-ul Ministerului Justiţiei", a declarat Oana Hăineală după audiere.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici